Peste 100 de specialişti vor dezbate problema traumatismelor cranio-cerebrale

Peste 100 de specialişti din lume vor dezbate, la Cluj, în perioada 11-12 aprilie, problema traumatismelor cranio-cerebrale, în cadrul celui de-al 17-lea congres al Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology, informează AGERPRES.

„Anual, 15 milioane de persoane sunt afectate de traumatisme cranio-cerebrale. Una dintre cele mai mari manifestări a cercetării ştiinţifice medicale din domeniul neurologiei, al 17-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology, debutează joi, 11 aprilie, ora 9:00, la Cluj-Napoca, şi va reuni peste 100 de specialişti de top din întreaga lume. Evenimentul se axează în mod deosebit pe zona traumatismelor cranio-cerebrale (TCC) a căror incidenţă în rândul populaţiei înregistrează anual creşteri alarmante. Una dintre noutăţile acestui amplu eveniment va consta în prezentarea în premieră a rezultatelor studiului intervenţional CAPTAIN, realizat de către o echipă multidisciplinară de cercetători din mai multe ţări din Europa şi Asia”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

„CAPTAIN-RO este unul dintre primele studii în domeniul TCC care urmează o abordare cu adevărat multidimensională, bazată pe scale ce urmăresc complexitatea evoluţiei bolii, în scopul îmbunătăţirii intervenţiilor care se adresează pacienţilor cu TCC”, a declarat, potrivit comunicatului, coordonatorul studiului, prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

La congres participă cercetători, neurologi şi neurochirurgi din ţări precum Filipine, Birmania, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Polonia, Ucraina, Rusia, Egipt, Austria, Vietnam, Germania, Elveţia, Lituania, Belarus, Slovenia şi România.

Articole din aceeasi categorie