Pelerinajul Milostivirii la Mănăstirea „Coborîrea Spiritului Sfînt”, din Molişet

În anul dedicat Milostivirii lui Dumnezeu, Comunitatea Călugărilor Ordinului Sfîntului Vasile cel Mare (OSBM), Provincia ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” România, organizează duminică, 26 iunie, Pelerinajul Milostivirii la Mănăstirea „Coborîrea Spiritului Sfînt” a Călugărilor Bazilieni, din localitatea Molişet, Protopopiatul Beclean. Pelerinajul va avea Pelerinajloc cu ocazia Sărbătorii Hramului Mănăstirii Baziliene din judeţul Bistriţa-Năsăud.

„Programul pelerinajului la Mănăstirea Baziliană din Molişet va avea în centru participarea, de la ora 10:30, la Sfînta Liturghie Arhierească, celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla. Apoi, toţi credincioşii vor trece, împreună cu episcopul şi clerul, prin Poarta Sfîntă, deschisă şi în acest locaş mănăstiresc, la fel ca în Catedrala episcopală, în toate mănăstirile şi bisericile protopopiale ale Eparhiei de Cluj-Gherla, cu ocazia Anului Milostivirii în Biserica Catolică. Trecerea prin aceste porţi este una din condiţiile necesare pentru a primi harul Indulgenţei Jubiliare” – a anunţat Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Potrivit aceleiaşi surse, Porţile Milostivirii au fost deschise odată cu deschiderea Porţii Milostivirii din Basilica San Pietro, din Vatican, şi vor rămîne semne ale Milostivirii divine în toate diecezele şi eparhiile Bisericii Catolice pe tot timpul Anului Jubiliar instituit de Papa Francisc.

M. T.

Articole din aceeasi categorie