Pelerinaj şi agapă frăţească, organizate de Parohia Dej II

Pelerinaj-1Pelerinaj-2Cu ocazia praznicului „Înălţării Sfintei Cruci”, duminică, 13 septembrie, a avut loc un pelerinaj la altarul de vară din Poiana Parohiei Dej II, de pe Dealul Bacău, unde s-a săvîrşit Slujba Vecerniei cu Litie a Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, urmat de rugăciuni de binecuvîntare pentru copiii şi tinerii care au început noul an şcolar.

Pelerinaj-3Organizat de Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, respectiv, de părintele paroh Ioan Bolbos şi de preotul slujitor Emil Sabadâş, evenimentul s-a bucurat de participarea părintelui protopop Ioan Buftea, alături de părinţii slujitori ai parohiilor dejene şi enoriaşii acestora, precum şi a primarului Costan Morar, viceprimarului Aurelian Mureşan şi a altor oficialităţi locale.

Pelerinajul organizat de Parohia Dej II se doreşte a fi o continuare a Hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” şi are loc în fiecare an, între sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci.

Conform tradiţiei, pelerinajul s-a încheiat cu o agapa frăţească oferită de Consiliul şi Comitetul Parohial Dej II, celor peste 300 de credincioşi prezenţi la ceremonie.

M. V.

Articole din aceeasi categorie