Peditel 1791: Asistență medicală pentru aproape 24.000 de copii, în primele 4 luni ale anului

Serviciul comunitar gratuit, non stop, național și internațional – Peditel 1791 – a oferit asistență medicală pentru aproape 24.000 de copii, în primele 120 de zile ale anului 2019.

Conform datelor furnizate de managerul de proiect, Cristina Grigore, în perioada 1 ianuarie –  30 aprilie 2019, echipa medicală Peditel 1791 a preluat 23.610 apeluri, cu o medie de 197 apeluri/zi. Față de perioada similară a anului 2018, în primele patru luni din 2019 numărul apelurilor înregistrate la Peditel a fost cu 18% mai mare.

În ultimele cinci zile din aprilie a.c. (26 – 30 aprilie) s-a înregistrat un număr record de apeluri – aproape 1.000, media zilnică depășind 202 apeluri.

Principalele probleme medicale pentru care părinții au apelat în acest an serviciul Peditel 1791 au fost: vărsăturile, febra, răceala și diareea.  În topul apelurilor din țară județul Cluj ocupă primul loc (34% dintre apeluri), fiind urmat de București/ Ilfov (30%), Prahova, Timiș, Iași (6%) și Constanța (5%). 4% din totalul apelurilor preluate au fost din diaspora, cele mai multe provenind din Marea Britanie.

„Medicii Peditel 1791 depun eforturi constante pentru ajutorarea cât mai multor părinți cu copii, cunoscut fiind disconfortul și panica pe care un părinte o resimte, mai ales când nu are nici o altă alternativă, siguranța copilului fiind esențială. În 2019, serviciul Peditel 1791 și-a propus să ofere asistență medicală pediatrică gratuită, prin telefon, non stop, pentru un număr de 100.000 de copii, dintre care 50% din mediul rural și zone greu accesibile” – precizează Cristina Grigore.

Peditel 1791 este un call center pediatric care oferă sfaturi medicale în regim non-stop, funcționează național și internațional, fiind o inițiativă comunitară a Fundației Părinți din România. Serviciul, deservit de 15 medici specialiști/primari, se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său, dar NU pentru urgențe, care se vor adresa 112 și Unităților de Primiri Urgențe.

Peditel se poate apela din toate rețelele fixe și mobile, de oriunde din lume, la numărul fix cu tarif normal +40377771111, sau național – apel cu tarif normal – la 1791, în rețelele Vodafone, Orange, Telekom, și apel gratuit în rețeaua Digi, la *1791.

Cei care doresc să sprijine acest proiect o pot face accesând site-ul http://www.peditel.ro/doneaza/

M. T.

Articole din aceeasi categorie