Pe drumul Postului Crăciunului cu Episcopul Iuliu Hossu

În anul 2017 se împlinesc 100 de ani de la numirea prin decret imperial, confirmarea de către Papa Benedict al XV-lea, consacrarea întru episcopat și instalarea pe tronul arhieresc al Gherlei a Episcopului Iuliu Hossu, Episcop de Gherla, ulterior de Cluj-Gherla, luptător pentru unitate, mărturisitor al credinței sub prigoana comunistă.

Rememorând modelul marelui Arhiereu în acest context aniversar, rămâne atât de actuală, mai ales acum, la începutul unui nou Post al Crăciunului, mărturisirea pe care a făcut-o în ultimii ani ai vieţii sale: „Ajutat de Darul Sfatului am ajuns, în meditațiile mele, la concluzia că acea fericire promisă de Isus celor milostivi nu se poate obține decât practicând mila cu cei care greșesc: «Ți-am iertat, slugă netrebnică, zice Domnul, toată datoria, oare nu se cădea să ierți și tu pe datornicul tău?» (Matei 18, 32-33). Când ceasul dreptății va sosi, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în fața Sfintei Treimi, în fața lui Isus și în fața Mijlocitoarei Doamne. Fiți tari în credință, nutriți speranța și iubiți-vă între voi și iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune!”.

Păstor de suflete și sfințitor de țară, Iuliu Hossu a vestit Marea Unire zecilor de mii de români adunaţi la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Este şi Arhiereul care a străbătut de nenumărate ori Transilvania și întreaga Românie – primind și apelativul de „Episcop al Vizitațiilor Canonice” -, oferind din prea-plinul dragostei sufletului său fiecărui om care-i ieșea în cale, ocrotind orfanii, apărându-i pe cei slabi, și mai ales îndrumând sufletele pe drumul credinței. A fost un erudit, dar nu a scris volume teologice, sau științifice; a trăit arzând de iubire, a păzit credinţa repetând în faţa celor ce-l anchetau: „Credinţa noastră este viaţa noastră!” și a murit senin, spunând cu fermitate: „Știu cui am crezut!”. Ultimii 22 de ani de viață i-a petrecut în detenție și domiciliu forțat pentru credința în unire cu Papa de la Roma, refuzând chiar scaunul de mitropolit ortodox, nu pentru că nu avea iubire faţă de Biserica Ortodoxă, ci pentru că astfel a ales să-L slujească pe Dumnezeu şi nimeni nu-i putea impune cu forţa un alt fel de slujire. A răspuns ultimei chemări a Domnului și s-a cufundat în lumină, dar nu înainte de a transmite peste timp o prețioasă moștenire spirituală.

Răsfoind pagini îngălbenite de timp, pot fi găsite cuvinte ale Episcopului Iuliu Hossu în Scrisoarea pastorală a unui alt început de Post al Crăciunului, în 1947, când cei peste 450.000 de credincioşi ai eparhiei pe care din voia Domnului o păstorea îl aniversau la 30 de ani de episcopat. Îndemna Episcopul Hossu în acel mesaj: „Post și rugăciune. Iată marea putere de sufletească primenire. Piară duhul rău al urii și al pizmei dintre oameni, care a pricinuit marele blestem căzut asupra omenirii. Să stăruim pe calea părinților noștri. În post și rugăciune au câștigat puteri sufletești care au biruit răul veacurilor. Așa v-am grăit și așa v-am îndemnat, în Domnul, 30 de ani, cu toată dragostea sufletului meu, pe voi și pe părinții voștri”.

Mai rosteşte, de dincolo de timp, pe acel drum al Postului unui alt Crăciun, cel dintâi Cardinal al românilor: „«Prunc înfășat și culcat în iesle». Cu această înfățișare și pe acest tron a binevoit a se așeza Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor. Această cale a smereniei și-a ales-o, pentru a dezrobi, din blestemul trufiei, neamul omenesc. Șoapta ispititoare a duhului rău i-a răzvrătit pe strămoși împotriva lui Dumnezeu, cu făgăduința mincinoasă a vieții, prăbușindu-i în blestemul morții. Pe această cale a smereniei, din Ieslea Viflaimului, pleacă Mântuitorul lumii până la moartea Crucii, pentru a dărui lumii viață, din prisosință, așa cum a spus: «Eu am venit ca viață să aibă și din prisosință să aibă». O lume întreaga se oprește cu sufletul și trece cu gândul peste veacuri, la Ieslea din Viflaim. Să afle acolo, cu toții, cu adevărat, în Pruncul înfășat și culcat în iesle, pe Mântuitorul lor. Acolo îngenuncheați, cu păstorii, să primească binecuvântarea împăcării, de la Împăratul Păcii. Să lucreze această binecuvântare înfrățirea sufletelor și a popoarelor lumii, pentru viața și fericirea lumii. Să renască lumea mai bună, în lumina Praznicului păcii” [IPS Iuliu Hossu, Curierul Creştin, nr. 7030/1947].

V.S.