Patriarhul Daniel, la încheierea Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi: Un eveniment spiritual major

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea a reprezentat un eveniment spiritual major şi un schimb de experienţă important pentru dezvoltarea ulterioară a activităţilor de tineret din Biserica Ortodoxă Română, a afirmat, duminică, patriarhul Daniel, informează AGERPRES.

„Sesiunile de lucru au oferit tinerilor oportunitatea de a-şi exprima opiniile cu privire la relaţia lor cu Patriarhul-Daniel-11Biserica, identificarea propriilor nevoi spirituale, de consiliere, de sprijin, de implicare, de asociere şi modul în care Biserica poate răspunde tinerilor, modalităţile în care se pot organiza tinerii în biserică, tipurile de activităţi prin care tânăra generaţie poate contribui la îmbogăţirea vieţii creştine în parohie şi în organizaţiile de tineret”, a spus patriarhul, în cuvântul de încheiere al evenimentului.

Potrivit acestuia, concluziile la care au ajuns tinerii vor fi prezentate şi analizate în cadrul Congresului Internaţional de Teologie „Educaţia religioasă a tinerilor în contextul secularizării actuale”, organizat de Patriarhia Română, în perioada 3-7 septembrie, urmând a fi publicate într-un volum dedicat congresului.

În încheierea întâlnirii, care a coincis cu participarea la Sfânta Liturghie, săvârşită în faţa Catedralei Mântuirii Neamului, însemnele evenimentului au fost predate reprezentanţilor Arhiepiscopiei Iaşilor, gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi în anul 2017.

2.500 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, din toate eparhiile ortodoxe române, precum şi reprezentanţi ai unor biserici ortodoxe surori au participat, în perioada 1-4 septembrie, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea. Manifestarea a încununat evenimentele dedicate tinerilor şi organizate în cuprinsul Patriarhiei Române în Anul Omagial al Educaţiei Religioase a Tineretului Creştin Ortodox.

Articole din aceeasi categorie