Patriarhul Daniel: Duhul Sfînt se vede în om cînd el face cu bucurie o faptă bună

Duhul Sfînt se vede în om cînd el face cu bucurie o faptă bună, le-a transmis credincioşilor patriarhul Daniel duminică, la oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, săvîrşită împreună cu Varlaam Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal, şi Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează AGERPRES.

„Duhul Sfînt se vede în om cînd el face cu bucurie o faptă bună. Nu din frică, ci pentru că este fiu al lui Dumnezeu după har: face o faptă bună, zideşte o biserică, întemeiază o familie, lucrează pentru răspîndirea credinţei ca fiu al lui Dumnezeu după har cu bucuria nu de slugă, ci de fiu”, a subliniat patriarhul.

Întîistătătorul BOR a arătat că sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt arată iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. „Evreii care vorbeau alte limbi (…) reprezintă popoarele care vor veni la Hristos în timpul istoriei pentru că el a dat poruncă sfinţilor săi ucenici zicînd ‘Mergînd învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh şi învăţîndu-le să păzească toate cîte v-am poruncit vouă!’. Adică Hristos Domnul nu are în vedere numai mîntuirea poporului evreu, ci mîntuirea se extinde de la poporul evreu la toate neamurile, sau la toate etniile, la toate popoarele”, a spus patriarhul.

Evidenţiind înţelesurile duhovniceşti ce reies din pericopa evanghelică de la Sfîntul Evanghelist Ioan, patriarhul a spus că această sărbătoare ne arată legătura dintre Hristos înălţat la cer şi Duhul Sfînt, pe care Dumnezeu Tatăl îl trimite în lume la rugămintea Fiului. „Hristos se înalţă întru slavă, pentru ca Duhul Sfînt să pogoare întru smerenie, cu scopul de a-i ridica în slavă pe cei credincioşi şi smeriţi în Biserica lui Hristos”, a explicat patriarhul, pentru care „Duhul Sfînt este viaţa vieţii noastre creştine”.

Credincioşii ortodocşi prăznuiesc, duminică, la 50 de zile după Înviere, Rusaliile, marcînd ziua în care Duhul Sfînt a pogorît peste adunarea apostolilor, în chip de limbi de foc, iar aceştia au început să propovăduiască.

Deşi Duhul Sfînt a fost prezent în creaţie încă de la început, El a coborît în lume în mod deplin pentru a o sfinţi numai după biruirea morţii şi întoarcerea la Tatăl a lui Hristos. Numai atunci Dumnezeu Duhul Sfînt a putut coborî peste firea umană curăţată de păcate şi răscumpărată şi s-a sălăşluit în cei care l-au primit pe Hristos, conform scrierilor bisericeşti.

Din punctul de vedere al credinţei ortodoxe, la Cincizecime, prin pogorîrea Duhului Sfînt a apărut un organism cu totul nou, un aşezămînt divino-uman, Biserica. Cu alte cuvinte, coborîrea peste apostoli a Duhului, darurile şi harismele primite de ei, predica şi botezul primilor trei mii de oameni constituie întemeierea Bisericii creştine, atît ca o comunitate a credincioşilor, cît şi ca instituţie. Biserica nu este, deci, numai o grupare umană asociată prin aceeaşi credinţă în Dumnezeu şi nici numai o instituţie îngrădită prin dogme şi legi. Ea este o comuniune a oamenilor în Dumnezeu şi cu Dumnezeu şi îl poartă în sine pe Duhul Sfînt. Unii Sfinţi Părinţi au numit Biserica lui Hristos „Duhul Sfînt trăind în omenire”.

Împreună cu Paştele, Pogorîrea Duhului Sfînt este cea mai veche sărbătoare creştină, fiind prăznuită încă de pe vremea apostolilor. Despre ea amintesc şi Sfîntul Irineu (202), Tertulian, Origen, Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (325) ş.a. Pînă către sfîrşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului. După aceasta, Înălţarea a fost mutată la 40 de zile de la Paşte, Cincizecimea devenind sărbătoare de sine stătătoare.