Patriarhia Română: Propunerea legislativă a deputatului Remus Cernea privind finanţarea cultelor, irealistă

Patriarhia Română consideră că iniţiativa legislativă a deputatului Remus Cernea, care propune renunţarea finanţării cultelor de la bugetul de stat, este irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual, “nerezolvînd criza economică actuală, ci, dimpotrivă, putînd crea o criză în relaţia stat-culte religioase”.

Potrivit un comunicat de presă al Patriarhiei Române transmis, luni, sprijinul de la bugetul de stat al cultelor este consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863 şi că sprijinul Patriarhia-Romana-3financiar acordat cultelor a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către stat în 1863.

“O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi”, se arată în comunicat.

Patriarhia Română precizează că veniturile realizate din proprietăţile bisericeşti erau utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. “Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti (…) Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. Potrivit statisticilor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cele pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţămînt, pentru furnizarea în nume propriu şi/sau în parteneriat de servicii sociale acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, potrivit articolului 15, alin. 1, lit. f, din Codul Fiscal”, se menţionează în comunicat.

Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, “statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti”.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române susţine că în anul 2012, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice, desfăşurate prin intermediul celor 679 de instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donaţiile credincioşilor şi alte venituri bisericeşti proprii. “Sumele primite de la stat sunt relativ mici, întrucît reprezintă doar 0,2% din bugetul de stat. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2013 celor 18 Culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487,4 milioane lei, din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487,4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013. De pildă, contribuţia pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decît bugetul pentru Educaţie (4, 4 miliarde lei)”, se arată în documentul citat.

Patriarhia Română atrage atenţia că în majoritatea statelor europene cultele religioase beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, precum şi de diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activităţii acestora în ţările respective. Patriarhia Română arată că iniţiativa legislativă a domnului Remus Cernea este irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual. Ea nu rezolvă criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea şi o criză în relaţia stat-culte religioase.

Deputatul Remus Cernea a precizat luni pentru AGERPRES că propunerea sa legislativă pe care doreşte să o lanseze în dezbatere publică la sfîrşitul lunii aprilie vizează o finanţare a cultelor bazată pe direcţionarea de către fiecare contribuabil a unei părţi a impozitului pe venit către cultul de care aparţine.

“Persoanele care nu aparţin niciunui cult pot să nu direcţioneze sau pot să direcţioneze către o organizaţie umanitară. Acest model este utilizat în Germania, este un model democratic. Am discutat cu mai mulţi colegi parlamentari şi toţi au fost de acord cu acest model. Nu este un proiect de lege îndreptat împotriva bisericii, ci un proiect care are ca referinţă necesitatea de a asigura o sursă de finanţare pentru activitatea cultelor în acord cu un principiu asumat de ţările europene – separarea dintre stat şi biserică”, a afirmat Remus Cernea.

Articole din aceeasi categorie