Patriarhia Română: Imens credit moral pentru a investi mai mult în educaţia religioasă

Patriarhia Română mulţumeşte părinţilor, elevilor, celorlalte culte religioase, instituţiilor şi tuturor personalităţilor publice care susţin prezenţa orei de Religie în şcoală, anunţînd totodată că Biserica Ortodoxă va intensifica cooperarea cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) şi cu toţi cei interesaţi în mod constant de creşterea calităţii educaţiei religioase.

„După ce unii adversari ai orei de Religie au obţinut decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curţii Patriarhia-Romana-2Constituţionale a României, care condiţionează participarea elevilor la ora de Religie de o cerere scrisă a părinţilor, tutorelui legal instituit sau a elevului major, sub pretextul exercitării (sau verificării?) libertăţii conştiinţei şi a credinţelor religioase, răspunsul pozitiv al majorităţii covîrşitoare a părinţilor şi copiilor majori a fost masiv şi demn, exprimînd importanţa Religiei în viaţa poporului român. O majoritate de peste 90% a elevilor din şcolile publice de stat care au în oferta educaţională Religia a ales să se înscrie la această disciplină, în pofida perioadei foarte scurte de înscriere (aproape trei săptămîni) şi a multor eforturi pentru şcoli şi dificultăţi umilitoare pentru părinţi. Acest rezultat cu valoare de referendum cheamă Familia, Şcoala şi Biserica la dialog, coresponsabilitate şi cooperare pentru promovarea unei educaţii integrale care uneşte formarea spirituală cu informarea ştiinţifică a elevilor” – se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis presei.

În acelaşi comunicat, reprezentanţii Patriarhiei evidenţiază că rezultatele recente ale înscrierii la ora de Religie confirmă şi depăşesc cercetările sociologice anterioare ale Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, conform cărora peste 85% din părinţi, elevi şi profesori doresc studierea Religiei în şcoală, „ca, de altfel, şi în imensa majoritate a ţărilor europene”. De asemeni, Patriarhia Română îşi exprimă aprecierea faţă de Ministerul Educaţiei, care a anunţat că oferă posibilitatea continuării înscrierii la ora de Religie, amintind că „există mulţi părinţi la muncă în străinătate, ai căror copii minori nu au un tutore legal instituit şi, în consecinţă, nu au reuşit să depună cereri pentru ora de Religie”.

„Dezbaterile publice asupra orei de Religie din ultimele săptămîni au evidenţiat cele două repere fundamentale ale oricărui demers educaţional în şcoală, şi anume: persoana care transmite (profesorul) şi suportul scris al informaţiei transmise (manualele). În acest sens, Biserica Ortodoxă Română va intensifica cooperarea cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu Asociaţia «Părinţi pentru Ora de Religie» (APOR) şi cu toţi cei interesaţi în mod constant de creşterea calităţii educaţiei religioase prin îmbunătăţirea programelor analitice, a manualelor, materialelor auxiliare şi a nivelului profesional al profesorilor de Religie din punct de vedere didactic şi spiritual. În acest sens, Familia, Şcoala şi Biserica trebuie să conlucreze eficient la formarea spirituală şi intelectuală a tinerei generaţii, aceasta fiind cea mai mare şi valoroasă investiţie pe termen lung a poporului român” – se mai spune în comunicatul Patriarhiei Române.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Andreea Coroian-Goldiş, 92,2% din cei 69.713 elevi din judeţul Cluj au optat pentru studierea Religiei în şcoală. În urma acestor opţiuni, nici o normă didactică nu va fi afectată.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie