Patriarhia Română: BOR va contribui la renovarea şi dotarea şcolilor

Biserica Ortodoxă Română se va implica în renovarea şi dotarea şcolilor care nu îşi pot desfăşura activitatea în condiţii fireşti – a anunţat Patriarhia Română, printr-un comunicat remis presei.

„La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, în patriarhia-romana-3şedinţa sa de joi 15 septembrie, a recomandat tuturor eparhiilor din Patriarhia Română să contribuie concret, prin intermediul protopopiatelor, parohiilor şi mănăstirilor, în cooperare cu primăriile locale şi cu inspectoratele şcolare, cu materiale de construcţie, muncă voluntară şi sprijin financiar, la renovarea şi dotarea şcolilor care nu pot funcţiona actualmente în mod normal. Patriarhia Română va fi informată în mod curent de către Centrele eparhiale cu privire la ritmul şi natura sprijinului acordat acestor şcoli” – se precizează în comunicat.

Prin intermediul aceluiaşi document, Patriarhia Română face precizarea că BOR va continua să contribuie, prin ajutorul pe care îl poate oferi, la rezolvarea problemelor cu care se confruntă Şcoala românească, azi.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie