Participare greco-catolică la Marşul pentru Viaţă

Preoţii şi credincioşii, asociaţiile laice şi persoanele consacrate din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla vor participa sîmbătă, 24 martie, la Marşul pentru Viaţă care va avea loc pe un circuit din centrul municipiului Cluj-Napoca, a anunţat Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Potrivit aceleiaşi surse, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a invitat şi în acest an, printr-o Scrisoare Circulară, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii de pe teritoriul eparhiei să participe la acest eveniment, „aducîndu-ne aminte de Magisteriul Bisericii care ne învaţă că, fiind dar de la Dumnezeu, viaţa fiecărei fiinţe umane e sacră de la momentul conceperii şi pînă la moartea naturală”. În Circulară este menţionat şi un alt motiv de a spune „DA” vieţii, şi anume acela că „Duminică, 25 martie, întreaga Biserică sărbătoreşte Ziua Vieţii, Bunavestire, ziua în care fiat-ul Mariei deschide pentru umanitate dimensiunea speranţei într-o nouă perspectivă, cea a Întrupării, a Dumnezeului care îmbracă trup uman”.

Preoţii şi credincioşii greco-catolici vor participa la Marşul pentru Viaţă cu atît mai mult cu cît, pentru Eparhia de Cluj-Gherla, anul 2012 este declarat un An dedicat Familiei ca „Leagăn al Vieţii”, avînd, în luna martie, tema „Demnitatea vieţii” – precizează reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie