Părintele Alexandru Nicula – o viaţă sub semnul credinţei

Preocupaţi doar de sine, în „zgomotul şi furia vremurilor”, trecem tot mai nepăsători pe lîngă cei care au călăuzit destine, oameni care au conferit o strălucire şi o individualitate inconfundabilă unei epoci plină de tenebre şi convulsii. Într-o comunitate care l-a adoptat – şi pentru care a fost şi mai este model -, un asemenea om este părintele Alexandru Nicula, dovada vie a ceea ce înseamnă voinţă, tenacitate, dăruire şi har divin.

Născut în urmă cu un secol, la 14 februarie 1913, în satul Tîrlişua, Alexandru Nicula a urmat şcoala primară din localitate şi a fost absolvent al Liceului „George Coşbuc” din Năsăud, în 1931, an în care îşi susţine şi examenul de bacalaureat la Dej. Din toamna lui 1931 pînă în iunie 1935, a urmat cursurile Academiei de Teologie Greco-Catolică din Gherla, pe care le încheie cu calificative foarte bune. Imediat după absolvire devine secretarul episcopului Iuliu Hossu, pînă în 1937, cînd pleacă la studii la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Strasbourg. În 1939, odată cu izbucnirea războiului, oraşul fiind pe frontieră, Universitatea este desfiinţată, astfel că îşi continuă studiile la Paris, unde obţine licenţa în iunie 1940, în chiar ziua ocupării capitalei franceze de către nemţi. Reîntors în ţară, se căsătoreşte cu Livia Veina, absolventă a Şcolii Normale din Gherla şi este hirotonisit preot. Dar, în Transilvania aflată sub ocupaţie hortystă, i se refuză confirmarea şi salarizarea. Timp de patru ani lucrează la Episcopie, alături de viitorul cardinal Iuliu Hossu, care îl plăteşte din banii săi proprii, aşa cum o va face şi în 1947, cînd încep persecuţiile împotriva Bisericii Greco-Catolice. Gest deloc singular, pentru episcopul care în perioada în care a fost şi senator „îşi dona salariul de parlamentar în catedrală, să fie împărţit săracilor”.

În ianuarie 1946 părintele Nicula este numit protopop al Clujului, funcţie pe care o va deţine pînă în anul 1948, cînd Biserica Greco-Catolică este abuziv desfiinţată. Este momentul în care omniprezentul şi atotputernicul partid l-a azvîrlit fără menajamente în afara cursului firesc al vieţii sale. Este arestat pe 22 iunie 1948 şi condamnat la şase luni cu suspendare, în urma unui denunţ al unui tînăr preot ortodox. Motivul: vorbea „în predici împotriva regimului de democraţie populară a doctorului Petru Groza”! În acelaşi an, regimul comunist pune la cale mascarada cu „întoarcerea uniaţilor la ortodoxie”, cînd de fapt, spune părintele Nicula, „în afară de monseniorul Iuga şi protopopul Belaşcu de la Sibiu, tentaţi de funcţii, nu a participat la acest bîlci nici un ierarh important”.

După fuziunea forţată cu ortodocşii, părintele Nicula este arestat din nou şi presat să-şi renege credinţa. Pentru că refuză, este pus în libertate, dar scos din casă şi obligat să părăsească Clujul. Aşa ajunge să se stabilească în Dej. În 1951 este ridicat din nou, fără să i se spună de ce. Este îndelung anchetat, după care, fără nici un fel de proces, este trimis la Canal. Aici petrece un an şi jumătate, într-o companie pe care o numeşte „selectă”, formată din foşti parlamentari, prefecţi, miniştri şi intelectuali de marcă.

După Canal, lucrează la mai multe întreprinderi dejene ca economist cu studii medii, pînă în 1965, cînd s-a transferat la CCH, unde, după echivalarea celor două licenţe – de la Cluj şi de la Paris – este încadrat economist cu studii superioare. Se pensionează în martie 1973, dar continuă să rămînă o persoană activă, scriind, dînd ore de franceză şi botezînd sau oficiind căsătorii, în clandestinitate, în sînul unor familii devotate crezului greco-catolic.

Probitatea intelectuală, sobrietatea academică, plăcerea pentru expunerea austeră şi persuasivă, dar mai ales vocaţia de intelectual, dornic să contribuie la iluminarea naţiei, l-au îndrumat, în mod firesc, către scris. A crezut în datoria sa de misionar în cultură, dar viaţa nu i-a îngăduit să aştearnă pe hîrtie cît şi cîte ar fi vrut. După întoarcerea din Franţa traduce şi publică, în 1940, „Formarea pentru viaţă: morală şi intelectuală” de Louis Riboulet. Cartea fiind „un instrument pedagogic excelent pentru preoţi, profesori şi alţi formatori”, este reeditată după 62 de ani de Editura Galaxia-Gutenberg. După ’89 mai publică două traduceri din franceză “Sfîntul Iosif, Soţul Mariei” (“Saint Joseph, Epoux de Marie”) şi „Viaţa Mariei, mama lui Iisus”, („La vie de Marie, mere de Jesus”), ambele fiind cărţi de referinţă din literatura religioasă catolică. De asemenea, în 2003, la Editura Viaţa Creştină îi apare volumul de publicistică „Cristos răstignit a doua oară?”, cuprinzînd articole şi editoriale publicate în perioada martie 1990 – decembrie 2002, în revista dejeană „Deşteptarea credinţei”, pe care a condus-o mai bine de un deceniu. Neobosit şi încă foarte activ, are în lucru o altă traducere, un volum din scrierile Cardinalului Aron Jean-Marie Lustiger (1926-2007), supranumit „cardinalul profet”, arhiepiscop al Parisului şi membru al Academiei Franceze.

Într-un „veac al singurătăţii, părintele Nicula nu a trăit singur şi nu a trăit pentru sine. A trăit vegheat de Dumnezeu şi a muncit dăruindu-se oamenilor, viaţa fiindu-i umbrită doar de un singur şi mare regret: acela de a fi trăit într-o lume întunecată – nu luminoasă, cum şi-a dorit-o – şi că a fost martorul celor „două mari nebunii ale secolului XX: nazismul şi bolşevismul, care au alterat profund fiinţa umană…”

Cetăţean de Onoare al Dejului, Prelat Papal Onorific – titulatură care i s-a acordat în anul 2003 de către Papa Ioan Paul al II-lea – şi foarte curînd Cetăţean de Onoare al comunei Tîrlişua, prin titlul care îi va fi decernat în 15 februarie, părintele Alexandru Nicula va fi omagiat cu prilejul împlinirii a 100 de ani de viaţă şi 73 de ani de preoţie, duminică, 17 februarie în cadrul Parohiei greco-catolice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Un eveniment la care alături de preoţii eparhiei, de oficialităţi şi de numeroşi dejeni va fi prezent Prea Sfinţia Sa, Episcopul Florentin Crihălmeanu, care va oficia Sfînta Liturghie Arhierească.

Magdalena Vaida