Papa Francisc cere iertare pentru „scandalurile” de la Roma şi de la Vatican

Papa Francisc a cerut miercuri iertate în numele Bisericii „pentru scandalurile care au avut loc îl ultimul timp la Roma şi la Vatican”, la începerea audienţei generale din piaţa Sf. Petru, relatează EFE, citată de AGERPRES.

Papa Francisc, cu o figură vizibil preocupată, s-a oprit din citirea catehezei pe care o avea pregătită Papa-Francisc-6referitoare la familie şi a exclamat: „Ştiu că Iisus este realist şi este inevitabil să existe scandaluri, vai însă de omul care provoacă scandal”. „În numele Bisericii vă cer iertare pentru scandaluri care s-au produs la Roma şi la Vatican. Vă cer iertare”, a adăugat el, continuînd să citească predica pe care o avea pregătită.

Deşi Suveranul Pontif nu a făcut referire la niciun caz particular, săptămîna aceasta a fost publicată o scrisoare adresată Papei şi semnată de 13 episcopi în care denunţau modul cum se desfăşoară Sinodul asupra familiei.

Unii cardinali au confirmat existenţa scrisorii, dar au pus sub semnul îndoielii conţinutul publicat şi lista semnatarilor. Cardinalul Pell a declarat că o scrisoare trimisă Papei are caracter confidenţial şi trebuie să rămînă astfel şi că nici textul, nici semnatarii nu corespunzînd presupusei scrisorii.

În faţa scandalului suscitat, purtătorul de cuvînt a Vaticanului, Federico Lombardi, a calificat marţi drept „un act de subminare” publicarea acestei scrisori.

Cardinalul german Ludwig Müller, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care apare printre semnatari, a asigurat că asistă la un alt Vatileaks – scandalul cu care s-a confruntat Vaticanul, în 2012, cînd au ajuns în presă documente rezervate papei.

Pe de altă parte, săptămîna trecută preotul polonez Krzysztof Charamsa, teolog în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi secretar adjunct al Comisiei Teologice, a dezvăluit că este homosexual şi că are un partener. Purtătorul de cuvînt al Vaticanului a calificat declaraţiile lui Charamsa drept „foarte grave şi iresponsabile”, fiind făcute cu cîteva zile înainte de începerea Sinodului asupra Familiei, şi a anunţat expulzarea acestuia din Congregaţie.

Articole din aceeasi categorie