Papa Francisc celebrează 65 de ani de sacerdoţiu al papei emerit Benedict al XVI-lea

Papa Francisc a organizat marţi o festivitate pentru a marca 65 de ani de sacerdoţiu ai predecesorului său, Benedict al XVI-lea, într-un gest prin care a dorit să exprime unitatea între cele două pontificate, relatează AFP, citată de AGERPRES.

Capii religioşi ai dicasterelor (ministere) au fost invitaţi la această festivitate neobişnuită desfăşurată în sala Clementină din Palatului Apostolic. Fostul pontif a dorit ca festivitatea să aibă loc într-un cadru Papa-Benedict-XVIrestrîns, în compania fratelui său mai mare Georg.

Papa emerit, care părea să fie în formă bună, l-a ascultat pe papa Francisc amintindu-l în rugăciunile sale. Joseph şi Georg Ratzinger au fost hirotoniţi în Bavaria în 1951.

La întrebarea dacă Benedict al XVI-lea a mai păstrat o parte din puterile sale după ce s-a retras la o mănăstire de la Vatican după renunţarea la pontificat în 2013, papa Francisc a răspuns tranşant, în avionul care l-a adus duminică de la Erevan la Roma: „Există un singur papă”, Benedict al XVI-lea „nu este al doilea papă”, a subliniat Suveranul Pontif.

Papa Francisc l-a definit pe predecesorul său „un părinte al casei”, „un om de curaj” „foarte inteligent” care „îmi protejează umerii şi coloana mea vertebrală prin rugăciuni”, a subliniat Suveranul Pontif.

Benedict al XVI-lea, a cărui stare de sănătate este foarte şubredă, întreţine relaţii cordiale cu succesorul său, chiar dacă papa Francisc nu este la fel de conservator ca el. Papa emerit a apărut ultima oară în public pe 8 decembrie, la deschiderea Porţii Sfinte (Porta Sancta) a bazilicii San Pietro, cu prilejul inaugurării Jubileului Milostivirii.

Articole din aceeasi categorie