Om iubit de Dumnezeu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit, pe 30 septembrie 2018, unsprezece ani de rodnică păstorire. E greu de sintetizat lucrarea spirituală și edilitară pe care a realizat-o în acest timp.

Dând slavă lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-a revărsat peste Patriarhul  nostru, nu găsim altă cale mai bună de a le sublinia decât pornind de la ocrotitorul Preafericii Sale, Proorocul Daniel. Mineiul, în grai liturgic, i se adresează așa: Ca pe o stea prealuminoasă și ca pe un luceafăr prea mare te cinstim pe tine, bărbatul doririlor, cel ce ai strălucit limpede cu strălucirile faptelor bune și luminezi sufletele și trupurile credincioșilor, și strigăm către tine: proorocule Daniel, roagă pe Mântuitorul să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine cu dreaptă credință.

Numele acestui „bărbat al doririlor” se tâlcuiește cu „Dumnezeu este judecătorul meu” sau cu „Dumnezeu mi-a făcut dreptate”. Justificat este supranumit „profetul majestății divine”.

În viața și activitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt prezente multe din virtuțile Proorocului Daniel, prooroc puternic în vremuri grele. Preafericirea Sa este Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Și n-am fi sinceri dacă  n-am recunoaște că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Sunt dificile nu numai când ne referim la situația economică precară, ci și când ne referim la viața spirituală. În atmosfera de secularizare sunt tot mai dese atitudinile potrivnice Bisericii. Or, capul Bisericii noastre este Preafericirea Sa și la vârf, în ultimă instanță, se simt cel mai tare toate răutățile.

Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la aceste vremuri, zicea: În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oamenii iubitori de sine; iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie (Timotei 3, 1-2). Avva Pamvo, referindu-se și el profetic la aceste vremuri, zicea: În astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi mult necaz … va intra încă și în norod necredință, desfrânare, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție. Iar vremurile trebuiesc înfruntate și învinse.

Purtătorul de steag în această luptă este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Iar unul dintre bastioanele importante pe care le ridică în calea valului vremelniciei ce ne-ar putea îneca este Catedrala Mântuirii Neamului. Această „ctitorie pentru veșnicie” vom avea bucuria să o vedem târnosită în anul jubiliar 2018.

Spiritul în care acționează și se roagă Preafericirea Sa este cel ce 1-a animat pe Miron Cristea, primul Patriarh al României, care, acum 100 de ani, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se ruga așa: Doamne, Dumnezeul nostru, Tu ești Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ.

Cu toată deschiderea sa înspre lume, înspre valorile europene și ecumenism, Patriarhul nostru rămâne înrădăcinat în Tradiția înaintașilor săi. Crede și mărturisește, așa cum au crezut și au mărturisit moșii și strămoșii noștri. Crede în Dumnezeul Care ne-a ocrotit și înălțat peste veacuri în glia pe care ne-a dăruit-o ca să ne rodească tărie trupului și înțelepciune minții.

Patriarhul este figura impunătoare, înțeleaptă, fermă, așezată, senină, limpede în gând, ușor profetică, afabilă, legată de neamul său cu pecetea și rostul credinței, bun până la eminent, teolog, umanist desăvârșit, în stare să renunțe la privilegiul voluntarismului, iluziei și libertății exterioare, ordonându-și întreaga viață în așa fel încât în lumea pe care o slujește, să nu rămână greșeli care să nu mai poată fi îndreptate.

În lupta cu provocările contemporaneității secularizate și materialiste, el este purtătorul de steag al păstrării tradiției ortodoxe și a valorilor naționale. Pe Patriarh îl întristează și îl doare tot ceea ce-L poate întrista și durea pe Mântuitorul. Și multe-L dor pe Mântuitorul, pentru că mult este păcatul și suferința din lume.

Patriarhii, spune Nichita Stithatul, au pe pământ o slujire asemănătoare cu a cetei îngerești a Tronurilor, devenind purtători de Dumnezeu în demnitatea lor, apropiați de Apostoli. Sub inspirația Duhului Sfânt, atunci când învață, se arată dimpreună slujitor cu Dumnezeu. Și când se mută în eternitate, spune cuviosul Nichita Stithatul, se odihnesc întru slavă, dimpreună cu Tronurile cerești, pentru că în ierarhia pământească le-au ținut locul.

Episcopilor, spune Sfântul Siluan Athonitul, li s-a dat un mare har al Sfântului Duh. Ei sunt așezați mai sus decât toți: ca vulturii ei se ridică în înălțimi și de acolo văd întinzându-se depărtări nesfârșite. Prin cunoașterea lui Dumnezeu pasc ei turma lui Hristos. Duhul Sfânt a așezat în Biserică episcopi ca să pască turma lui Hristos (Fapte 20, 28). Dacă credincioșii și-ar aduce aminte de aceasta, ei i-ar iubi pe Păstorii lor cu o mare iubire și s-ar bucura din toată inima lor la vederea unuia dintre ei.

În România, cel așezat mai sus decât toți, privind cu agerime de „vultur duhovnicesc” modul în care se desfășoară viața spirituală a poporului român, este Patriarhul Daniel. În zbuciumatele vremuri, când se încearcă reașezarea lucrurilor pe un făgaș normal, atitudinea Preafericirii Sale ne este de mare folos. Fie că a fost vorba de apărarea orei de religie în școli, sau de Legea Cultelor, sau de recuperarea proprietăților bisericești, de salarizarea clerului, de militarea pentru familia tradițională, vocea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este una puternică.

Preafericirea Sa ne arată și calea de ieșire din criza spirituală profundă în care se află civilizația contemporană: apropierea de Dumnezeu. Situația în care a ajuns lumea e din cauza crizei spirituale profunde a civilizației contemporane, mai ales europene și nord-americane, în care descreștinarea și secularizarea devin o notă dominantă a vieții umane individuale și sociale.

Preafericitul s-a făcut auzit și-n Sfântul și Marele Sinod de la Creta și-n alte foruri și organisme bisericești internaționale și naționale. Iar un fapt, mai rar întâlnit, e acela că marele teolog este dublat și de un bun gospodar al Bisericii. E greu de făcut o retrospectivă a ctitoriilor realizate, dar una dintre ele îl înveșnicește: Catedrala Mântuirii Neamului. Așteptând ziua de 25 noiembrie 2018, când această „ctitorie pentru veșnicie” se va târnosi, acum, când se împlinesc 11 ani de păstorire a Preafericirii Sale, îi zicem din tot sufletul: Întru mulți și fericiți ani, Preafericite Părinte Patriarh Daniel!

† Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI