O ucenicie care se cere împărtășită

Una din afirmațiile paradoxale ale Leului Ardealului, ce ar putea trezi multe semne de întrebare, a fost aceea de a nu avea ucenici.

În toată iconomia celor nouă decenii de viață doar două persoane pot spune că beneficiază în mod oficial de acest statut, Teodor Baconschi și Radu Preda. Pentru cei doi întâlnirea cu părintele s-a petrecut exact în momentul în care ucenicul aflat la vârsta căutărilor sau la pragul primelor dileme existențiale a fost găsit de părintele dornic să-și împărtășească din preaplinul inimii și al vieții. Din această chimie duhovnicească nu putea să rodească decât dragostea pentru teologie și cuvânt, o pasiune pentru scriitură, dar mai ales tăria de caracter prin care poți da mărturie că reușita în viață ține de verticalitate, dar și de marile întâlniri. Având în vedere mărimea personalității sale, dar și sinceritatea cu care îi privea în ochi pe oameni, întâlnirea cu Mitropolitul poate fi trecută la categoria întâlnirilor esențiale, care schimbă biografii și destine și care te ridică la un alt nivel de existență.

Cu toate acestea, Mitropolitul Bartolomeu Anania nu a refuzat oamenii și ucenicii, care au gravitat în jurul lui, mai ales că se regăsea cel mai bine în postura părintelui care se împărtășește cu onestitate celor care se apropie de el și sunt gata să îi asculte cuvintele. A refuzat în schimb să fie colecționar de destine umane, să dea sfaturi privind drumul în viață, retragându-se în postura dascălului ideal care nu predă nicio lecție, de la care nu știi când înveți, dar lângă care trăind simți că devii un alt om.

Mitropolitul Bartolomeu a fost omul care a cultivat relații sincere și corecte cu oamenii, a preferat, în locul ucenicilor conjuncturali, colaboratori onești și nelingușitori pe care să se poată baza, a iubit tinerii și tinerețea și nu a încetat să creadă în oameni, cu toate că nu de puține ori aceștia i-au întors spatele. Mai presus de acestea, a trăit drama omului care a iubit Biserica, dar care a fost mai bine înțeles și asumat de către oamenii simpli și de mireni, mai mult decât de către ierarhi. Fără a refuza oameni în jur, părintele Mitropolit Bartolomeu și-a păstrat puterea de vorbi liber cu oamenii, de a nu fi revendicat exlusiv doar de ucenici, ci de a fi al tuturor celor care se apropie cu sinceritate de viața și de idealurile lui. De aceea, mulți au ucenicit de la distanță la școala Mitropolitului și mulți ucenici s-au născut după plecarea lui din această lume, când personalitatea și cuvântul lui, aureolate de veșnicie, continuă să umple golul pe care lumea îl simțea tot mai mult. Asemenea ucenicii se cer mărturisite pentru ca ele să rodească și pentru sine, dar mai ales pentru alții.

Dintr-o astfel de ucenicie s-a hrănit și părintele arhimandrit Andrei Coroian, călugăr din obștea Mănăstirii Nicula, un adevărat duhovnic urban și mai ales un om înzestrat cu darul cuvântului rostit, dar și scris. Călit din ordinul Mitropolitului Bartolomeu în mai multe stăreții: la Cristorel, Râșca Transilvană și Nicula, dar și postura de preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Cluj, părintele Andrei s-a afirmat pe sine ca un veritabil misionar, dar mai ales ca un călugăr căruia cultura și scrisul nu îi sunt străine. Ajuns la o maturitate care se cere împărtășită și care își cere roadele la vremea ei, dar și din dragoste față de părinte care i-a dat multe pilde de viață, părintele Andrei Coroian ne oferă o suită de 7 meditații, pe marginea celor mai prețioase moșteniri lăsate lui, dar și nouă, tuturor, de către Mitropolitul Bartolomeu.

Intitulate sugestiv „7 binecuvântări lăsate de Mitropolitul Bartolomeu”, textele părintelui Andrei ne oferă o imagine vie a părintelui care rămâne în viața ucenicilor săi și după plecarea sa prin cuvintele pline de har, dar mai ales prin exemplul propriei vieți însetate după adevăr. Proiectând această imagine care crește în inimile celor care l-au iubit, dar și a celor care îl descoperă acum pe părintele mitropolit Bartolomeu, cartea părintelui Andrei este în primul rând un exercițiu de recunoștință, asumat de noi toți, față de dascălul de la care ai primit mult și căruia, probabil, nu ai apucat întotdeauna să îi mulțumești.

Textele ne arată și un foarte complex itinerariu în care părintele Andrei și-a omagiat dascălul, asemenea marilor părinți ai Răsăritului creștin care au știut că e de datoria lor ca toată viața să împărtășească și celorlalți preaplinul de învățătură și de har pe care avva l-a revărsat în ei. Rostite cu diferite ocazii, la simpozioanele de la Râmnic sau Suceava, dedicate Mitropolitului Bartolomeu sau publicate în paginile revistei Renașterea de la Cluj, textele din prezentul volum prezintă o lectură a temelor predilecte ale ierarhului și omului de litere preocupat de sensul suferinței, de adâncimile teologice ale Învierii și Nașterii Domnului, de urcușul duhovnicesc, de lumina ca origine a materiei sau de marea bucurie de a vedea lumina Taborului. Viața părintelui comemorat este plasată pe traiectoria deloc confortabilă a misiunii și a mărturisirii, pe care și-a asumat-o nu pentru sine, ci pentru Hristos și Biserică, în toate etapele vieții și slujirii lui, atât prin cuvânt, dar mai ales prin faptă. Textele reconstituie nu doar preocupările teologice și literare ale părintelui mitropolit Bartolomeu, ci dau mărturie despre o personalitatea năvalnică, dar fermă a omului Bisericii, învecinată într-un mod natural și subtil cu sensibilitatea păstorului de suflete și cu aceea a scriitorului.

Dincolo de faptul că textele părintelui exprimă viu și curgător gânduri, sentimente, oameni sfinți, locuri de har și oaze sufletești în care s-a odhnit cu sufletul, aceste meditații sunt roadele unei bogății sufletești care se cere revărsată și împărtășită nouă tuturor. Scriitura părintelui Andrei sugerează perfect citatul unui teolog apusean care spunea că limpezimea și claritatea sunt probe de netăgăduit ale iubirii, iar în acest caz textele lui sunt probe ale iubirii arătate părintelui Mitropolit Bartolomeu.

Personalitate marcantă și om de acțiune, detinut politic, om al culturii și al Duhului, neobosit propovăduitor al Cuvântului lui Dumnezeu, slujbașul Adevarului și al dreptății, dușman declarat al corupției de orice fel, Mitropolitul Bartolomeu Anania rămâne, fără îndoială, un model al omului liber, model pe care ni-l oferă admirabil în acest volum părintele Andrei, când nevoia unui astfel de om și a unei astfel de mărturisiri se simte tot mai acut în zilele noastre.

Pr. Bogdan IVANOV