Număr record de copii consultați în regim de urgență la Spitalul de Copii din Cluj

Numărul copiilor ce ajung să fie consultați în regim de urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca este din ce în ce mai mare. Doar în zilele de 3 și 4 februarie au fost consultați 485 de copii, însă, în urma evaluării de specialitate, doar 50 dintre aceștia, adică 10,3%, au necesitat internare.

„Din păcate, numărul mare de pacienți care se adresează direct Unității de Primire a Urgențelor și camerelor de gardă ale clinicilor de pediatrie din cadrul spitalului duce la aglomerarea excesivă a acestora, ceea ce favorizează transmiterea infecțiilor respiratorii, într-o perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere. În acest context, în situația în care starea copilului este gravă, părinții sunt îndemnați să se adreseze secției de urgență și camerelor de gardă. Dacă, însă, starea copilului este bună, sunt rugați să apeleze serviciul de sfat medical gratuit prin telefon AloPedi 0364917, medicul de gardă putând, după o evaluare a gravității stării copilului, să furnizeze sfaturile necesare privind îngrijirea la domiciliu a acestuia” – se precizează într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj, sub autoritatea căruia funcționează spitalul.

Același document amintește părinților că la nivelul municipiului Cluj-Napoca funcționează și două Centre de Permanență care asigură servicii medicale 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Acestea sunt situate pe Aleea Băița nr. 9 și, respectiv, str. Horea nr. 78.

M. T.

Articole din aceeasi categorie