Noi dotări pentru spitalul gherlean

Acum câţiva ani bolnavii din municipiul Gherla se deplasau la Cluj-Napoca pentru orice control medical. Dotarea precară a secţiilor de specialitate ale Spitalului Municipal din localitate nu mai corespundea cerinţelor actuale. Chiar dacă  au început modernizările încă de la sfârşitul anilor  ´90, aparatele din dotare au rămas în urmă, ca performanță.

Mai nou, însă, prin grija unor oameni cu inima deschisă, se fac paşi importanţi şi în acest domeniu.  În dotarea Spitalului Municipal Gherla a intrat recent un defibrilator, o donaţie din partea Rotary Club Gherla, care a mai sprijinit unitatea medicală din oraşul de pe Someş. Aparatul a fost predat managerului spitalului, dr. Daniel Rotar, de către o delegaţie formată din preşedintele în funcţiune al Rotary Club Gherla, Bikfalvi Mihai şi de dr. Remus Todea – unul dintre cei mai activi membri, mai ales pe linia educţiei sanitare a populaţiei.

Defibrilatorul este în perfectă stare de funcţionare şi are verificarea tehnică făcută la metrologie. Rotarienii şi-au exprimat speranţa ca aparatul să fie de folos, dar să fie necesară folosirea lui cât mai rar. Cel mai mult s-au bucurat pacienţii, care nu mai sunt obligaţi să apeleze la serviciile unor unităţi medicale clujene.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie