Neuropatia diabetică şi piciorul diabetic – complicaţii de temut pentru persoanele cu diabet zaharat

Specialiştii prezenţi la prima Conferinţă Naţională de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic, cu participare internaţională – Neurodiab 2013 – au atras atenţia asupra faptului că aproximativ 1 din 5 persoane cu diabet zaharat ar putea avea o ulceraţie la nivelul picioarelor, la un moment dat în viaţă, iar aceasta, nediagnosticată şi netratată la timp, poate impune efectuarea de amputaţii  mai mult sau mai puţin extinse ale membrelor inferioare.

Este extrem de important ca persoanele cu diabet zaharat să fie informate asupra posibilelor complicaţii la nivelul picioarelor (neuropatia, arteriopatia şi deformările picioarelor), să recunoască primele manifestări ale acestora, să se Neorodiabadreseze specialiştilor şi să urmeze sfaturile primite. De asemenea, profesioniştii implicaţi în managementul persoanelor cu diabet zaharat şi neuropatie diabetică, fie că vorbim despre medici de familie, diabetologi, neurologi, internişti sau asistenţi medicali, ar trebui să acorde o atenţie sporită diagnosticului precoce al acestor complicaţii – au avertozat specialiştii.

Principalii factori de risc în apariţia ulceraţiilor sînt neuropatia diabetică, boala periferică arterială şi diferitele traumatisme (de cele mai multe ori aparent minore, produse de o încălţăminte nepotrivită) ale piciorului la pacienţii cu diabet zaharat.  85% dintre amputaţiile de membre inferioare la pacienţii cu diabet sînt precedate de ulceraţii .

”Principalele modalităţi de prevenţie ale complicaţiilor piciorului diabetic sînt educaţia pacientului cu diabet zaharat cu privire la managementul corect al acestei afecţiuni în preîntîmpinarea complicaţiilor, examinarea zilnică a picioarelor, îngrijirea corectă a acestora şi purtarea unei încălţăminte adecvate. De asemenea, ar trebui să fie o regulă pentru un medic care are în grijă persoane cu diabet zaharat ca cel puţin o dată pe an să le efectueze examinarea cu atenţie a picioarele, pentru depistarea neuropatiei, arteriopatiei sau a unor posibile leziuni, deoarece în multe cazuri pacienţii îşi pierd sensibilitatea pentru durere şi nu simt că au o rană”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică.

Conform conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, pacienţii cu diabet zaharat ar trebui să ţină cont de o serie de reguli de igienă şi îngrijire a picioarelor – „Cele zece porunci ale piciorului diabetic” – indicaţii care pot contribui decisiv la prevenirea şi diagnosticarea precoce a complicaţiilor piciorului diabetic: Inspectaţi-vă zilnic picioarele; folosiţi o oglindă sau rugaţi o altă persoană să vă ajute; Spălaţi-vă zilnic picioarele cu grijă; Ştergeţi-vă picioarele cu atenţie; nu lăsaţi umed spaţiul dintre degete, deoarece umezeala favorizează apariţia micozelor; Aplicaţi pe picioare creme hidratante pentru îngrijirea pielii; pe pielea uscată apar fisuri şi în felul acesta se pot produce infecţii; Unghiile trebuie tăiate cu atenţie, drept, nu prea scurt; folosiţi pile pentru a nu avea colţuri ascuţite; folosiţi numai încălţăminte adecvată, niciodată cu barete; pantofii noi se vor purta progresiv pentru acomodare; Nu umblaţi desculţ sau doar cu ciorapi; Folosiţi ciorapi care absorb transpiraţia, care permit picioarelor să se aerisească şi să se menţină uscate; Senzaţia de picioare reci dispare doar prin tratament adecvat, prescris de medic, şi nicidecum prin încălzirea lor cu sticle, cărămizi sau apropierea de foc; acestea pot provoca arsuri grave; Adresaţi-vă imediat medicului dacă apar dureri în picioare sau, din contră, dacă remarcaţi că şi-au pierdut sensibilitatea; dacă apar deformări, vezicule, ulceraţii, fisuri, roseaţă, hemoragii sau atrofii musculare la nivelul picioarelor.

Organizată de Societatea de Neuropatie Diabetică, prima Conferinţă Naţională de Neuropatie Diabetică şi Picior Diabetic, cu participare internaţională – Neurodiab 2013 a reunit specialişti de renume din ţară şi străinătate. Rolul dezbaterilor a vizat abordarea neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic din perpectiva diabetologilor, neurologilor, chirurgilor, a radiologilor intervenţionişti şi, nu în ultimul rînd, a kinetoterapeuţilor.

Articole din aceeasi categorie