Nelu Tătaru: Testarea imunologică se va face în fiecare județ și pe fiecare grupă de vârstă

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că testarea care va începe la nivel național după data de 1 iunie are rolul de a arăta care este procentajul persoanelor din România care s-au imunizat și prezintă anticorpi pentru noul coronavirus, informează AGERPRES.

„După 1 iunie, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare începe testarea. Avem opt regiuni de dezvoltare. La nivelul fiecărui județe, la nivelul fiecărei grupe de vârstă se iau eșantioane și se testează. Este un studiu de seroprevalență. Se fac teste imunologice și vom vedea din fiecare grupă de vârstă cam care este procentajul în care persoanele din România s-au imunizat și prezintă anticorpi. (…) În momentul în care avem această evaluare, putem spune cam ce procent din populația României s-a imunizat și putem previziona și o evoluție ulterioară a acestei pandemii, dacă vom avea spre toamnă o curbă sau vom avea o creștere ușoară, lentă și o trecere de tip epidemic ca o gripă sezonieră”, a explicat Tătaru la Digi 24.

El a spus că Ministerul Sănătății (MS) împreună cu INSP realizează acest studiu de prevalență.

„Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Națională de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, ca în orice pandemie, fac acest studiu de seroprevalență. Facem un studiu care se face la trei luni, la șase luni, la nouă luni, în care facem evaluarea populației României, evaluarea unei țări la trecerea printr-o pandemie. Este un studiu pe care ni-l asumăm”, a susținut reprezentantul MS.

Articole din aceeasi categorie