Nașterea celei ce l-a născut pe Soarele Vieții

• Meditație la Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Fecioare Maria a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial de Cluj-Gherla •

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este una dintre marile sărbători pe care Biserica le închină Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o strălucitoare sărbătoare prin strălucirea aceleia care a dat naștere Soarelui vieții, Isus Hristos, Mântuitorul nostru.

Această mare sărbătoare a Bisericii o cunoaștem prin intermediul unor scrieri din sec. al II-lea care nu au intrat în canonul biblic. Se spune că Ioachim și Ana, credincioși iubitori de Dumnezeu, doreau foarte mult să aibă copii și aveau multe de suferit din cauză că Bunul Dumnezeu încă nu binecuvântase familia lor cu un rod al pântecelui. Ana era batjocorită de slujitoarele din casă care aveau mulți copii, iar Ioachim ajunsese să nu mai fie primit la templu. În mentalitatea vremii se considera că a nu avea copii, pentru o familie, este un blestem de la Dumnezeu. Cu toate acestea, ei erau drepți și rugători, iar după ce a fost respins de la Templu, se spune că Ioachim ar fi luat calea pustiei, 40 de zile de rugăciune, sfătuind pe soția lui, Ana, să facă la fel. După acest răstimp de rugăciune, tradiția spune că fiecăruia dintre ei le-ar fi apărut câte un înger care le-a vestit că rugăciunile lor au fost ascultate. De aceea, Ioachim s-a întors acasă și a găsit-o pe Ana în bucurie și au adus o jertfă de mulțumire Bunului Dumnezeu. După timpul rânduit, Ana a dat naștere unui prunc.

In cadrul biblic, singura femeie neroditoare care prin minune divină dă naștere unei fetițe este Ana și acesta este evenimentul pe care-l sărbătorim, ziua de naștere a Maicii Domnului. Ziua de naștere întotdeauna o sărbătorim cu mare fast, această zi în mod deosebit cu și mai mare fast, pentru că Sfanta Maria este nu numai Maica Domnului, dar și Maica fiecăruia dintre noi.

Cunoaștem, din învățătura Bisericii, că Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită fără de păcat. Iată cum Dumnezeu a dorit să intervină direct în acest moment al Nașterii Preasafintei Fecioare Maria. Pe drept cuvânt imnografia o numește scară sau punte, fiindcă Preasfânta Fecioară Maria s-a născut nu numai din pământ, adică din Ioachim și Ana, după rânduiala firii, dar s-a născut și din voință divină.

Cum foarte frumos și sugestiv spune Cabassilas, Preasfânta Fecioară Maria a avut rolul de ochi pentru Trupul Bisericii, al cărei cap este Hristos. Ea a fost ochiul limpede și rămâne ochiul limpede care privește, vede lumina, dar vede și necazurile noastre și rămâne aproape de fiecare dintre noi, ca mamă, Fecioară și Mijlocitoare.

Părinții Bisericii o cântă și o laudă în cele trei calități pe care ea le are: aceea de fecioară, „să se bucure fecioarele căci pământul cel fără de rod a rodit pe cea care ne va da rodul cel fără de sămânță și fără lucrare bărbătească”. De asemenea, o laudă ca și mamă: „Să salte maicile, pentru că maica fără de rod a născut acum pe maica fără de stricăciune și fecioara”. De asemenea o laudă ca si femeie: „Femeile să bată din palme, căci precum Eva s-a făcut începutul păcatului, tot o femeie astăzi se face începutul mântuirii”.

De aceea, Praznicul Nașterii Maicii Domnului unește cerul și pământul în bucurie. Și dacă în Evanghelia sărbătorii o femeie întrerupe discursul lui Isus printr-un strigăt spontan: „Fericit este pântecele care te-a purtat și sânii pe care i-ai supt!”, tot așa, noi putem spune astăzi: „Preasfântă Fecioară Maria, fericit este și sânul care te-a purtat pe tine și sânii la care ai supt, ai Sfintei Ana, mama ta. Fericit este sânul Preasfintei Fecioare Maria, locuința Celui fără de început și începutul omenesc al Celui necreat. Fericit este și sânul Preasfintei Fecioare Maria, care a dat viață izvorului vieții, care l-a menținut în viață pe acela care a susținut întreaga creațiune. Cuvântul prin care lumina a răsărit, acum va coborî în sânul celei care s-a născut din voință divină”.

Să o rugăm să rămână Mamă, Mijlocitoare și Ocrotitoare și a Bisericii noastre aici, pe pământ, pentru ca la timpul rânduit să ne regăsim cu toții la masa ospățului bucuriei veșnice, de-a dreapta gloriei cerești a Tatălui, împreună cu Fiul și cu Spiritul Sfânt, prin mijlocirea rugăciunilor Preasfintei Fecioare Maria. Amin.

Articole din aceeasi categorie