MS: S-a încheiat procedura de licitație electronică pentru achiziționarea vaccinului antigripal

Procedura de licitație electronică, „cea mai importantă etapă a achiziției pentru vaccinul antigripal”, s-a încheiat în 16 noiembrie, iar vaccinul va putea fi achiziționat la un preț mai bun decât cel obținut în contractele anterioare. Față de anii anteriori, vor fi achiziționate cantități duble de vaccin antigripal, fapt care va permite vaccinarea unui număr mai mare de persoane – a anunțat, vineri, Ministerul Sănătății.

Potrivit unui comunicat remis presei, după 10 zile de la încheierea procedurii de licitație electronică, perioadă prevazută prin lege pentru formularea contestațiilor, se poate  semna acordul – cadru și contractele subsecvente în baza cărora vor fi livrate vaccinurile antigripale. Este pentru prima dată când Ministerul Sănătății va încheia un acord – cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani.

În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, „una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii”, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform recomandărilor OMS și ECDC.

M. T.

Articole din aceeasi categorie