MS: O mie de doză de imunoglobulină au intrat în țară

O mie de doze de imunoglobulină au intrat miercuri, 28 martie, în țară, fiind livrate către SC Unifarm, în cadrul unuia dintre contractele pe care compania le are în derulare – informează Ministerul Sănătății. Dozele sunt destinate tratamentului bolnavilor acuți care suferă de imunodeficiență primară și boli autoimune.

„În urma declanșării mecanismului de protecție civilă, a fost transmis, de către Crucea Roșie din Austria, calendarul de livrări către România, în patru tranșe, a unui număr total de 16.000 de doze de imunoglobulină. Conform acestui calendar, primele 2500 de doze ar urma să intre în țară la finalul acestei luni, urmând ca până la jumătatea lunii mai să fie livrată toată cantitatea achiziționată” – se precizează într-un comunicat de presă al MS, remis, joi, presei. Conform aceleiași surse, sunt în curs de derulare procedurile de achiziție de imunoglobulină din SUA.

Săptămâna trecută Guvernul a acordat un ajutor de stat individual către SC Unifarm SA, în valoare de 44.27 milioane lei, pentru aprovizionarea cu imunoglobulină necesară tratamentului populației, în cadrul mecanismului de protecție civilă declanșat de Ministerul Sănătății.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie