MS: Copiii cu diabet zaharat vor beneficia de un subprogram dedicat

Ministerul Sănătății a postat în dezbatere publică, la secțiunea Transparență Decizională,  proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018.

Conform proiectului de act normativ, Programul național de diabet zaharat se va reorganiza în două subprograme distincte, unul destinat adulților cu diabet zaharat, altul destinat copiilor cu diabet zaharat tip 1. De asemeni, prin noile prevederi se asigură cadrul legislativ pentru acordarea dispozitivelor medicale moderne: dispozitive pentru monitorizarea glicemică continuă și pompe cu insulină intergat cu dispozitive de monitorizare glicemică continuă în scopul asigurării unui tratament optim și a monitorizării evoluției bolii.

“Practic, toți copiii cu diabet zaharat tip 1 vor avea acces la senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum și la pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare. Noile măsuri pe care le luăm prin această modificare legislativă asigură limitarea evoluției bolii și apariției complicațiilor specifice diabetului zaharat dezechilibrat, insuficient controlat, precum și o îmbunătățire a calității vieții copiilor cu diabet zaharat tip 1”,  declară ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-un comunicat remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie