MS: Au fost introduse 16 molecule noi în lista de medicamente compensate și gratuite

Guvernul a aprobat includerea a 16 molecule noi în lista de medicamente compensate și gratuite de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală. Acestea sunt destinate pentru tratamentul mai multor afecțiuni – tuberculoză, afecțiuni oncologice, astm bronșic, poliartrită reumatoidă, HIV/SIDA, dermatită atopică gravă.

„Trei dintre moleculele introduse în lista de medicamente gratuite sunt destinate  tratamentelor pentru afecțiuni oncologice: leucemie limfoblastică acută, mielom multiplu și mielom multiplu recidivant. Nouă molecule sunt destinate pentru tratamentul tuberculozei multidrog rezistente. Cele nouă molecule noi se adaugă celor 21 de denumiri comune internaționale (DCI), utilizate în tratamentul bolnavilor cu TB BK sensibilă sau multidrog – rezistentă care se află în lista de medicamente compensate 100%  și care se acordă bolnavilor incluși în Programul național de tratament al bolnavilor cu tuberculoză” – informează Ministerul Sănătății.

M. T.

Articole din aceeasi categorie