Moment istoric la Vatican: Maica Tereza a fost declarată sfântă de către Papa Francisc

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace şi una dintre cele mai emblematice personalităţi ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică de către Papa Francisc, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în faţa a 100.000 de credincioşi, relatează agenţiile de ştiri, citate de AGERPRES.

„O declarăm pe Fericita Tereza de Calcutta sfântă şi o trecem printre sfinţi, decretând ca ea să fie Maica-Tereza-0venerată ca atare de către întreaga Biserică”, a declarat Papa Francisc, rostind în latină formula de canonizare. În calendarul catolic, sfânta va fi celebrată la 5 septembrie, zi în care se comemorează moartea Maicii Tereza, decedate în 1997.

După ceremonie, Papa a oferit un prânz pentru 1.500 de persoane fără resurse financiare, aflate în grija surorilor ordinului „Misionarele Carităţii”, congregaţia fondată de Maica Tereza.

Potrivit AFP, pe faţada Bazilicii Sf. Petru a fost instalat un portret uriaş al Maicii Tereza, iar anunţul canonizării, la 19 ani după moartea acesteia, a fost primit cu aplauze de miile de persoane prezente la eveniment.

Ceremonia de canonizare, la care au participat 12 şefi de stat, este unul dintre momentele importante ale Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de Papa Francisc.

Maica Tereza s-a născut în 1910 într-o familie albaneză din Skopje şi a murit la 5 septembrie 1997, în casa congregaţiei sale din Calcutta. În 1950, ea a fondat ordinul „Misionarele Carităţii”, care numără în prezent 5.000 de călugăriţe care îşi dedică viaţa săracilor şi trăiesc în condiţii austere. Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979.

Articole din aceeasi categorie