Modelul Sfântului Iosif, icoana vieții de sfințenie

Pregătindu-ne pentru mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului, să ne îndreptăm ochii sufletului spre icoana Sfântului Iosif, cel numit și „Oglinda virtuților”, pentru că în trăirea sa strălucesc virtuțile patriarhilor Legii Vechi: credința lui Avraam, ascultarea lui Isaac, răbdarea lui Iacob, neprihănirea lui Iosif din Egipt, tăria lui Moise, smerenia lui David, înțelepciunea lui Solomon.

Sfântul Iosif este unicul martor ocular al nașterii miraculoase în peștera din Betlehem. Pruncul Mântuitor se naște din mamă-fecioară, în frig, în sărăcie, în slăbiciunea umană. Numai o credință puternică putea accepta toate acestea. Iosif, om al rugăciunii, și-a petrecut întreaga viață în rugăciune. De aceea, în fața priveliștii Nașterii Domnului, el rămâne în contemplație. Orice cuvânt omenesc e de prisos, mintea umană își oprește firul rațiunii. Cu ochi înlăcrimați de emoție sfântă, Iosif va fi primul bărbat spre care ochii luminoși ai Nou-născutului se vor îndrepta. El va fi cel dintâi muritor care va avea harul de a contempla chipul Fiului lui Dumnezeului în brațele Preacuratei Sale Mame, Maria. Și el, cu brațe tremurânde, va avea fericirea de a-L legăna, de a-L ridica spre sfântă sărutare. Liniștea lui Iosif învăluie misterul maternității Mariei și misterul Pruncului-Emanuel. Mistere ascunse celor mari și înțelepți, dar descoperite celui smerit, credincios și ascultător.

Revelațiile pe care Iosif le primește în vis ne dezvăluie puritatea sufletească a lui Iosif, sufletul său drept, netulburat de patimi sau ambiții umane, râvnitor în a împlini voința divină. „Și trezindu-se Iosif din somn, a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe femeia sa” (Mt. 1,24). Iosif se trezește din „somnul rațiunii” din „întunericul rațiunii umane” și la lumina revelației îngerești acceptă misterul cu credință; primește Cuvântul Scripturii și în tăcere se pune în slujba împlinirii planului divin până la sfârșitul vieții sale. Acceptând să o ia la el pe Maria, acceptă misiunea și își asumă pe deplin toate obligațiile de soț și de tată. De acum înainte el va trăi responsabilitatea misiunii divine primite, în iubirea și respectul față de Pruncul dumnezeiesc și Preasfânta-i Mamă-Fecioară, Maria.

Credința este aceea pe care se fundamentează ascultarea eroică a lui Iosif: din clipa în care a înțeles care este voința lui Dumnezeu, a luat decizia de a împlini imediat voința divină și într-un mod cât mai fidel. În momentul în care decizia este luată, drumul vieții lui Iosif este limpede. El se pune total în slujba lui Dumnezeu: inima, mintea și trupul său de acum înainte sunt instrumente prin care Dumnezeu va împlini planul Său de mântuire. Iosif are privirea îndreptată mereu spre Dumnezeu prin Isus și Maria, el trăiește astfel o fericire dezinteresată născută din iubire și fundamentată pe iubire. Asemănător Mariei, care a continuat întreaga-i viață să reafirme acel „Fie mie după cuvântul Tău” (Lc. 1,38), ascultarea tacită a lui Iosif se manifestă prin disponibilitatea totală, în orice moment al vieții sale.

La lumina staturii spirituale a Sf. Iosif, să ne îndreptăm privirea asupra trăirii noastre creștinești. Iosif cel drept rămâne tare în încercările vieții și perseverează în a căuta Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui (Mt. 6,33), punându-le mai presus decât dreptatea lumii. Încercarea lui Iosif cere o jertfă interioară pe care el și-o asumă cu tărie și răbdare. Privind la exemplul său, să primim încercările și suferințele pe care le permite Dumnezeu în viața noastră, să iertăm jignirile, pagubele sau neplăcerile pe care ni le cauzează alții.

Să-l rugăm pe Sf. Iosif cel drept și răbdător să ne mijlocească harul tăriei în încercări, al răbdării și iertării creștinești, să deprindem blândețea și dragostea de aproapele, stăpânind pornirile violente, înfrânând ura și alungând mânia. Sfântul Iosif, icoana sfințeniei, pilda dreptății și oglinda virtuților să ne mijlocească darul unei vieți în sfințenie, păzind poruncile divine din iubire față de Dumnezeu și făcând fapte de caritate din iubire față de aproapele.

În cadrul evanghelic, Iosif nu ține predici, nu face vindecări, nu face minuni sau profeții, nu spune un cuvânt, dar trăiește din plin viața sa spirituală, relația sa personală cu Dumnezeu, alături de Maria și Isus. Smerit slujitor, Sf. Iosif apare doar pentru a-și împlini punctual rolul de tată ocrotitor al lui Isus și apoi dispare ca un servitor care după ce și-a îndeplinit slujirea față de stăpânul său se retrage, trăind doar din bucuria de a fi adus bucuria celorlalți.

În Împărăția cerurilor fiecare se bucură de bucuria celorlalți, afirma Sf. Toma de Aquino, nimeni nu se uită la sine, ci se bucură de ceea ce Dumnezeu a creat în celelalte persoane. Să privim cu bucurie spirituală ceea ce Dumnezeu a sădit în sufletul preaînțeleptului Iosif și să trăim cu bucuria de a descoperi chipul lui Dumnezeu în sufletele fraților noștri.

Cu suflete pline de mângâiere spirituală să trăim bucuria creștinească a Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului în marea Familie a Bisericii. Să purtăm, ca-ntr-o iesle vie, în sufletele noastre prezența lui Isus și să petrecem Sfintele Sărbători sub privirea Preacuratei Fecioare Maria, Mama Bisericii și sub ocrotirea blândului Iosif.

† Florentin Crihălmeanu,
Episcop de Cluj-Gherla