Mitropolitul Andrei: Biserica este coloana vertebrală a neamului, pe care unii vor să o dărâme

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a spus, marţi, în predica ţinută la Mănăstirea Nicula, că Biserica este coloana vertebrală a neamului, pe care unii vor să o dărâme, informează AGERPRES.

„Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos şi pe Maica Domnului şi cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie şi care insistă să fie trecut în Constituţie faptul că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi din copilaşii lor. Fără a fi inchizitoriali şi a le vrea răul altora, care doresc să aleagă un alt mod de trai, Dumnezeu ne dă libertate absolută, dar cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie pledează pentru normalitate. Ar putea zice cineva ‘voi stăruiţi pentru normalitate, dar ştim că sunt şi preoţi care calcă pe de lături şi clerici care au păcatele lor’. E adevărat. PF Daniel şi-a cerut iertare pentru aceste derapaje de la calea morală a unor clerici, dar prin asta nu înseamnă că Biserica este mai puţin sfântă. Biserica rămâne sfântă, este coloana vertebrală a neamului acestuia, pe care unii vor să o dărâme. Dar nu o vor dărâma, nici porţile Iadului nu o vor dărâma’, a spus Mitropolitul Clujului.

El a mai spus că Biserica este sfântă pentru că Iisus Hristos este capul ei, iar Maica Domnului este icoana Bisericii.

Peste 27.000 de credincioşi veniţi să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria au asistat, marţi, la slujba oficiată la Mănăstirea Nicula de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Andrei Andreicuţ. La slujbă au participat şi mitropolitul Luca de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina şi mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

Articole din aceeasi categorie