Ministrul Sănătăţii afirmă că România are 11 paturi pentru marii arşi

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni, la Digi 24, că România are în prezent un număr de 11 paturi pentru marii arşi, adăugând că în cazul unei tragedii precum cea de la Colectiv s-ar apela la ajutor extern.

„În acest moment avem viabile 11 paturi (pentru marii arşi – n.r.). Atât. Nicio ţară din Europa nu poate să trateze un număr atât de mare de victime cum a fost la Colectiv. Categoric, dacă – şi sper să nu se întâmple niciodată – atunci cu siguranţă trebuie să apelăm la ajutor extern la care am mai apelat. Nu putem să facem faţă nici noi şi nicio altă ţară. Cu siguranţă, vom cere ajutor. Ajutor pe care l-am cerut, inclusiv vara aceasta pentru răniţii de la Mina Rovinari. Dacă există situaţii în care nu am putut face faţă, întotdeauna am cerut ajutorul”, a spus Pintea. Ea a afirmat că numărul infecţiilor intraspitaliceşti este în creştere, pentru că în prezent „se raportează”.

„Numărul infecţiilor din spitale este în creştere, pentru că acum se raportează şi spun că acesta este un lucru bun. În sensul acesta spun că lucrurile merg spre normal. În primul rând, trebuie să recunoaştem greşelile ca să le putem corecta. (….) La nivelul Ministerului Sănătăţii, este un plan strategic de îmbunătăţire a supravegherii şi controlului infecţiilor asociate actului medical şi al rezistenţei la antibiotice, care cuprinde trei pachete de activităţi care se intercondiţionează: un pachet legislativ, unul organizatoric şi de instruire a personalului şi unul de investiţii”, a explicat Sorina Pintea.

Potrivit acesteia, o strategie interministerială discutată cu reprezentanţi ai Comisiei Europene urmează să fie adoptată în perioada următoare. „Există un proces investiţional de dotare a laboratoarelor de microbiologie. Prin programe naţionale asigurăm resurse suplimentare pentru a putea detecta aceşti microbi în timp util”, a indicat ministrul.

Pintea a afirmat că va fi realizată o bancă de piele la Bucureşti.

Articole din aceeasi categorie