Ministrul Sănătăţii a inaugurat, la Cluj, lucrările de construcţie a celei mai noi clinici de hematologie din ţară

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a inaugurat vineri lucrările de construcţie la cea mai nouă clinică de hematologie din ţară, care va funcţiona în cadrul Institutului Oncologic “Profesor Doctor Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN). Investiţia se ridică la peste 19 milioane de lei, iar realizarea clinicii va dura aproape doi ani, informează AGERPRES.

“Este vorba despre un proiect al Ministerului Sănătăţii (MS), prin care se creează cea mai nouă secţie de hematologie şi transplant din ţară, care va funcţiona în subordinea şi structura Institutului Naţional de Oncologie Cluj şi structura MS. Investiţia costă peste 4 milioane de euro, banii sunt alocaţi de Ministerul Sănătăţii”, a declarat presei ministrul Bodog.

Clinica de la Cluj va extinde semnificativ capacitatea de transplant de măduvă la nivel naţional şi va permite tratarea pacienţilor care suferă de afecţiuni maligne ale sângelui, precum leucemia. În cazul acestora, transplantul de măduvă este o procedură medicală complexă şi vitală.

“Clinica de hematologie ar trebui finalizată în doi ani, după care să mutăm vechea secţie, care în acest moment stă în vechiul sediu al Institutului Oncologic şi să pornim procedurile, inclusiv cele de transplant medular. Numărul de cazuri creşte constant, am ajuns undeva la 16.000 de cazuri în anul 2016 şi, sigur, va fi un mare plus transplantul medular, care nu se face încă în centrul nostru medical”, a declarat directorul medical al institutului, Patriciu Achimaş Cadariu. Potrivit acestuia, suma alocată proiectului va acoperi dărâmarea unor vechi anexe, lucrări de mutare a unor utilităţi şi construcţia clinicii, la care se adaugă dotarea medicală.

Construcţia prevede o structură dispusă pe patru nivele, care include 56 de paturi pentru servicii medicale acordate în regim de spitalizare continuă şi 7 paturi pentru servicii medicale în regim de spitalizare de zi. Noua clinică de hematologie va prelua întregul personal medical care funcţionează în prezent în Secţia de hematologie a IOCN şi care numără 7 medici, un psiholog, 26 de asistente medicale, 8 infirmiere, 10 îngrijitoare şi personal auxiliar.

Directorul medical a adăugat că, în perioada de doi ani până la finalizarea construcţiei, medicii şi asistentele care vor lucra aici vor efectua specializările necesare pentru a face faţă operaţiilor de transplant medular. “Lucrăm la specializarea cadrelor, colegii noştri s-au specializat şi fac asta în mod constant. Chiar acum avem un proiect prin care medici şi asistente merg în ţări cu mare experienţă, Germania şi SUA. Avem foarte bune colaborări cu centrul de la Fundeni, astfel încât în momentul în care infrastructura va fi finalizată, ei să intre în pâine”, a spus Cadariu.

În anul 2016, în Secţia de hematologie a Institutului Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” au fost înregistrate 16.213 consultaţii, în uşoară creştere faţă de anul precedent. De altfel, numărul consultaţiilor oferite de specialişti hematologi ai institutului a crescut în ultimii 5 ani, de la 9.904 în 2011, la 15.932 în 2015. Operaţii de transplant medular se efectuează în acest moment în România doar la Bucureşti şi Timişoara.

În cadrul Institutului Oncologic de la Cluj, Ministerul Sănătăţii a alocat şi pus în funcţiune şi 7 noi aparate de anestezie, achiziţionate prin Programul Băncii Mondiale privind reforma sectorului sanitar. Noile aparate au fost repartizate la blocul operator al institutului, care cuprinde 12 săli de operaţii şi are o activitate, în medie, de 8.000 intervenţii chirurgicale anual.

Fondat în 1929, printre primele centre medicale de profil din Europa, Institutul Oncologic de la Cluj este unul dintre cele mai importante institute medicale din ţară, care deserveşte anual zeci de mii de pacienţi.

Articole din aceeasi categorie