Ministerul Sănătății extinde la nivel național programul de tromboliză intravenoasă.

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 450/08.04.2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut se află în dezbatere publică pe pagina de web a Ministerului Sănătății, la secțiunea Transparență Decizională. Documentul pus în dezbatere creează premizele pentru a extinde, la nivel național, programul pilot al acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut, derulat, începând din 2015, în zece spitale din România.

“Programul și-a dovedit eficiența, mulți pacienți care au beneficiat tratament intervențional în caz de AVC fiind recuperați. Din această cauză, împreună cu specialiștii am decis extinderea acestuia la nivel național. Tratamentul acut farmacologic și intervențional reprezintă principalul mijloc de reducere a dizabilitatii importante asociate accidentului vascular celebral (AVC)”, declară ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-un comunicat remis presei.

Conform comunicatului, în acest an, un grup de lucru extins, format din reprezentanții comisiilor de specialitate neurologică și medicină de urgență din Ministerul Sănătății, a analizat rezultatele și a evaluat oportunitatea extinderii acțiunii prioritare în tratamentul accidentului intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut la nivelul întregii țări.

„În prima lună a anului 2019 se va încheia evaluarea unui numar de 38 de spitale județene din întreaga țară, în vederea extinderii listei spitalelor care vor putea derula programul acțiunii prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut. Mai mult, Ministerul Sănătății lucrează la elaborarea unui protocol terapeutic standardizat pentru tratamentul accidentului vascular cerebral acut. Protocolul se bazează pe ghidurile în vigoare și conține informații utile pentru organizarea traseului pacientului suspect de AVC, precum și procedura de selecție a pacienților eligibili pentru tratament intervențional acut” – precizează MS.

Prin aceste măsuri se dorește standardizarea și uniformizarea practicii clinice la nivel național, „pentru ca toți pacienții care suferă un accident vasculat cerebral să beneficieze de șanse egale, indiferent de județul în care se află”, după cum declară ministrul Sorina Pintea.

De asemeni, prin aceste măsuri, dar și prin educarea publicului pentru a recunoaște rapid semnele unui AVC, cât și prin antrenarea echipajelor de intervenție pentru gestionarea eficientă a pacientului cu AVC în fereastra de tromboliză, Ministerul Sănătății preconizează ca rata pacienților care vor beneficia de tratament intervențional să crească.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie