Ministerul Sănătăţii doreşte să încurajeze raportarea corectă şi în timp util a infecţiilor nosocomiale

Ministerul Sănătăţii (MS) doreşte implementarea unor măsuri care să încurajeze diagnosticarea şi raportarea corectă şi în timp util a infecţiilor nosocomiale, acest obiectiv făcînd parte dintr-un Plan Naţional de acţiune, se arată într-un comunicat transmis de MS şi citat de AGERPRES.

Decizia a fost anunţată în contextul în care, luni, au fost date publicităţii rezultatele unei evaluări realizate în perioada 3 – 16 decembrie de către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPB) şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), care au analizat activităţile de supraveghere, prevenire şi control în cazul infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare care au acordat asistenţă medicală pacienţilor răniţi în incendiul de la clubul Colectiv.

În urma acestor rezultate, ministrul Sănătăţii a dispus elaborarea unui Plan Naţional de acţiune, cu obiective pe termen scurt, mediu şi lung.

„Pe termen scurt, se impune înfiinţarea unui grup de monitorizare şi evaluare a activităţilor destinate controlului şi prevenirii IN şi a rezistenţei la antibiotice, care să evalueze activităţile desfăşurate în cadrul programului naţional de supraveghere şi control a IN derulat de MS şi care aduce modificări şi completări în derularea programului pentru anul 2016. De asemenea, o prioritate o va constitui implementarea unor măsuri care să încurajeze diagnosticarea şi raportarea corectă şi în timp util a infecţiilor nosocomiale, în vederea instituirii măsurilor de prevenire şi control în cazul acestora”, se arată în comunicatul MS.

Pe termen mediu, se au în vedere reînfiinţarea specialităţii de microbiologie medicală, adoptarea curriculei şi a documentaţiei necesare formării de specialişti în domeniu şi stimularea angajării de medici infecţionişti şi epidemiologi în spitale de urgenţă şi constituirea echipei complexe pentru controlul infecţiilor (microbiolog, epidemiolog, infecţionist).

„În contextul în care rezistenţa microbiană la antibiotice şi siguranţa pacientului reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial, Ministerul Sănătăţii va depune toate eforturile pentru elaborarea şi implementarea Strategiilor şi Planurilor Naţionale de control în cazul infecţiilor nosocomiale şi de limitare a consumului de antibiotice”, mai precizează MS.

Articole din aceeasi categorie