Ministerul Sănătății a finalizat achiziția a 35.000 de doze suplimentare de vaccin antigripal

Ministerul Sănătății a finalizat vineri achiziția a 35.000 de doze de vaccin antigripal, suplimentare, pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, noile doze de vaccin vor ajunge în maxim o săptămână la Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform recomandărilor OMS și ECDC.

Ministerul Sănătății reamintește populației că măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos – alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și în special prin gripă. De asemeni, se recomandă evitarea automedicației și consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, precum și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei.

Articole din aceeasi categorie