Mînăstirea Nicula, la 462 de ani de existenţă

Atestată documentar din 1552, Mînăstirea Nicula şi-a petrecut primul secol şi jumătate în ipostaza de aşezare monahală modestă, un fel de sihăstrie a cîtorva călugări retraşi în pustietatea codrului, păstrînd urma discreţiei la fel ca în cazul altor vetre monahale ardelene.

Numele ei a ieşit la lumină de abia în primăvara anului 1699, prin icoana Maicii Domnului, zugrăvită în 1681 de preotul ortodox Luca din Iclod, cumpărată de la acesta de nobilul român Ioan Cupşa şi donată de acesta Mînăstirii Nicula, dovedită mai apoi ca fiind făcătoare de minuni şi, prin aceasta, obiectiv de pelerinaj.

În 1700, sub presiunea curţii imperiale din Viena, a luat fiinţă în Transilvania Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică), în care au fost încorporaţi o mare parte a românilor ortodocşi – preoţi şi mireni -, încrezători în viaţa mai bună care li se promitea. Ultimele bastioane de rezistenţă ortodoxă au fost însă mînăstirile, pe care însă generalul Bukow, la ordinul împărătesei Maria Terezia, le-a distrus cu tunurile şi cu torţele; călugării acestora – cei scăpaţi cu viaţă – s-au refugiat peste munţi.

În 1774 mai exista în Nicula un singur călugăr ortodox; după toate probabilităţile, acesta e anul în jurul căruia mînăstirea Nicula a intrat sub administraţie greco-catolică. Deşi ca mînăstire propriu-zisă, cu călugări şi pravilă monahală, nu a funcţionat decît 13 ani, între 1935 şi 1948, ea a continuat să rămînă obiectiv de pelerinaj prin icoana Maicii Domnului.

Biserica de zid a fost construită în perioada anilor 1875-1879-1905, iar pictura interioară a fost făcută în tehnica tempera de prof. Vasile Pascu, în anul 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad, în anul 1938, şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe, fiind o adevărată emblemă a Niculei. Clădirea stăreţiei a fost construită între 1978-1989 şi ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfîntul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult, printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Sînt cunoscute împrejurările dramatice ale anului 1948, cînd dictatura comunistă a desfiinţat abuziv Biserica Greco-Catolică, iar pe conducătorii ei i-a supus unor aspre persecuţii. Singura alternativă a credincioşilor greco-catolici şi a unora din preoţii lor a fost aceea de a reveni în Biserica de care fuseseră despărţiţi în 1700 şi în care, prin liberă opţiune, se află şi astăzi, laolaltă cu bisericile şi bunurile lor. În contextul de atunci, cei cîţiva călugări greco-catolici au părăsit mînăstirea Nicula, dar nu înainte de a ascunde icoana în casa unui ţăran din Lunca Bonţului, unde a stat pînă în 1965; revenită în mînăstire pentru numai cîteva ore – şi urmărită de vigilenţa Securităţii – ea s-a refugiat în sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, de unde s-a întors triumfal  şi definitiv în 1992. În acest răstimp, de 44 de ani, Nicula a reintrat în conul de umbră al istoriei, rămînînd o mînăstire modestă, cu o viaţă monahală întru nimic ieşită din comun.

Începînd cu anul 1992, în condiţiile libertăţii religioase de după Revoluţia din Decembrie ’89, Mînăstirea Nicula a devenit al doilea mare centru de pelerinaj din România, după Mitropolia din Iaşi. Pelerinii sporesc de la an la an; numai la slujbele hramului, din noaptea şi ziua de 15 august, participă cîteva zeci de mii de închinători, fără nici o discriminare confesională, etnică sau de altă natură. Ceea ce atrage poporul la Nicula nu e nimic altceva decît icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea care îi conferă mînăstirii o dimensiune duhovnicească fără egal în România.

Înainte de toate şi mai presus de orice, Mînăstirea Nicula e un loc al sfinţeniei, iar sfinţenia îi este conferită cu precădere de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea care a creat, întreţine şi sporeşte un pelerinaj universal şi, prin aceasta, ecumenic.

În primăvara anului 2001, Înaltpreasfinţitul arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu a anunţat proiectul de rectitorire a Niculei, cînd a fost sfinţită şi piatra de temelie a noii biserici şi cînd, efectiv, s-au început lucrările. Pe lîngă edificiile cu profil cultural, principala construcţie din Mînăstirea Nicula este noua biserică. Proiectul mai include Casa de creaţie, Centrul de studii patristice, clădirea unui corp administrativ, arhondaric şi clopotniţă. Pînă în prezent s-a reuşit edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca şi atelierul de pictură. Biserica mînăstirii este în faza de finisaje. În toamna anului 2012, Centrul de studii patristice a fost inaugurat şi a găzduit Congresul Facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română.

De istoria recentă a Mănăstirii Nicula se leagă şi numele vrednicului de pomenire arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu, care şi-a avut aici a doua sa reşedinţă şi atelierul biblic în care, timp de 11 ani, a lucrat ca „un pălmaş a Duhului Sfînt” la revizuirea Sfintei Scripturi. În reşedinţa mitropolitului se păstrează biblioteca personală a marelui ierarh, arhiva sa literară, precum şi o parte din lucrurile sale personale, ca mărturii ale vieţii sale zubuciumate – informează, printr-un comunicat remis presei, Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului.