Milostivire și dreptate

Dreptatea și milostivirea sunt două dimensiuni ale unei realități unice, care se dezvoltă progresiv până când ajunge la apogeu în plinătatea iubirii.

Pentru societatea civilă, dreptatea este un concept fundamental, atunci când se face referință la o ordine juridică prin care se aplică legea. În Sfânta Scriptură, de multe ori se face trimitere la dreptatea divină și la Dumnezeu ca judecător. Tot aici ne este prezentat Dumnezeu ca milostivire infinită, dar și ca dreptate perfectă. Cum se conciliază cele două lucruri? Cum se articulează realitatea milostivirii cu exigențele dreptății? Ar putea să pară că sunt două realități care se contrazic; în realitate, nu este așa, pentru că tocmai milostivirea lui Dumnezeu duce la împlinire adevărata dreptate. Dar despre care dreptate este vorba?

Dacă ne gândim la administrarea legală a dreptății, vedem că acela care se consideră victimă a unei samavolnicii se adresează judecătorului în tribunal și cere să fie făcută dreptate. Este vorba despre o dreptate retributivă, care aplică o pedeapsă celui vinovat, conform principiului că trebuie să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine. Însă acest drum nu duce la adevărata dreptate pentru că, în realitate, nu învinge răul, ci pur și simplu îl stăvilește. În schimb, numai răspunzând lui cu binele, răul poate să fie învins cu adevărat.

Iată, așadar, un alt mod de a face dreptate, pe care Biblia ni-l prezintă ca drum principal ce trebuie parcurs. Este vorba despre o procedură care evită recursul la tribunal și prevede ca victima să se adreseze direct celui vinovat pentru a-l invita la convertire, ajutându-l să înțeleagă că face răul. În acest fel, căit și recunoscând propria greșeală, vinovatul se poate deschide iertării pe care partea lezată i-o oferă. Aceasta este calea de a rezolva problemele din cadrul familiilor, în relațiile dintre soți sau dintre părinți și copii, unde cel ofensat îl iubește pe vinovat și dorește să salveze relația care îl leagă de celălalt.

Desigur, acesta este un drum dificil. Cere ca acela care a îndurat greșeala să fie gata să ierte și să dorească mântuirea și binele celui care l-a ofensat. Numai așa dreptatea poate să triumfe, pentru că, dacă vinovatul recunoaște răul făcut și încetează să-l mai facă, răul nu mai există, iar cel care era nedrept devine drept, pentru că este iertat și ajutat să regăsească drumul binelui. Și aici intră tocmai iertarea, milostivirea.

Milostivirea nu este contrară dreptății, ci exprimă grija lui Dumnezeu față de păcătos, oferindu-i o posibilitate ulterioară de a se corecta, de a se converti și de a crede. Așa acționează Domnul față de noi, păcătoșii: ne oferă încontinuu iertarea Sa și ne ajută să o primim și să conștientizăm răul nostru spre a ne elibera de el, pentru că Dumnezeu nu vrea condamnarea noastră, ci mântuirea noastră! El, Domnul milostivirii, vrea să ne mântuiască pe toți! Toate cuvintele profeților sunt un apel pasionat și plin de iubire care caută convertirea noastră. Iată ce spune Domnul prin profetul Ezechiel: „Doresc Eu moartea celui rău? Oare nu doresc să se întoarcă de la calea lui și să trăiască?” (18,23; cf. 33,11). Este ceea ce Îi place lui Dumnezeu!

Aceasta este inima lui Dumnezeu, o inimă de Tată care iubește și vrea ca fiii Săi să trăiască în bine și în dreptate, să trăiască în plinătate și să fie fericiți. O inimă de Tată care merge dincolo de micul nostru concept de dreptate, pentru a ne deschide la orizonturile nemărginite ale milostivirii Sale. O inimă de Tată care nu ne tratează după păcatele noastre și nu ne răsplătește după fărădelegile noastre, cum spune Cartea Psalmilor (103,9-10). Și chiar o inimă de tată vrem să întâlnim atunci când mergem la confesional, un tată care să ne ajute să ne schimbăm viața, un tată care să ne dea forța de a merge înainte, un tată care să ne ierte în numele lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu s-ar opri la dreptate, ar înceta să fie Dumnezeu, ar fi ca toți oamenii care invocă respectarea legii. De aceea, Dumnezeu merge dincolo de dreptate, la milostivire și iertare. Nu respectarea legii mântuiește, ci credința în Isus Hristos, care, cu moartea și învierea Sa, aduce mântuirea. Dreptatea lui Dumnezeu devine acum eliberarea pentru cei care sunt sclavi ai păcatului și a tuturor consecințelor sale. Dreptatea lui Dumnezeu este iertarea Sa (Ps 51,11-16), este milostivirea acordată tuturor ca har.

Așadar, judecata lui Dumnezeu asupra noastră și asupra lumii este crucea lui Hristos, pentru că ne oferă certitudinea iubirii și a vieții reînnoite, a vieții de fii ai Tatălui milostiv.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN