Mierea cu urme de OGM, în vizorul justiţiei europene

Prezenţa în miere a polenului provenit de la porumb modificat genetic, chiar şi într-o cantitate infimă, împiedică o comercializare a mierii fără autorizaţie prealabilă, a hotărît marţi Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), relatează AFP, estimînd că această decizie ar putea să le dea noi argumente celor care contestă cultivarea de plante modificate genetic.

”Mierea şi suplimentele alimentare care conţin polen provenit de la un OGM sînt articole de consum produse pornind de la OGM-uri care nu pot fi comercializate fără autorizaţie prealabilă”, a afirmat CEJ în hotărîrea sa.

Pînă în prezent, o reglementare a Uniunii Europene impunea ca produsele să fie etichetate doar cu menţiunea ”cu OGM” dacă ele conţin 0,9 % sau mai mult OGM. Potrivit textului, etichetarea ”cu OGM” nu este obligatorie în cazul prezenţei ”accidentale” de OGM sau ”inevitabilă tehnic”, prin polenizare, de exemplu.

Or, potrivit CEJ, are puţină importanţă dacă polenul provenit de la porumb modificat genetic a fost introdus în miere în mod intenţionat sau accidental. Obligativitatea obţinerii unei autorizaţii pentru comercializare există indiferent de proporţia de material genetic modificat din produsul în cauză”, a precizat tribunalul.

Curtea a admis că acest polen nu mai reprezintă în sine un OGM în măsura în care el şi-a pierdut capacitatea de reproducere şi se dovedeşte lipsit de orice capacitate de a transfera material genetic.

Totuşi, se subliniază în hotărîre, ”produse precum mierea şi suplimente alimentare care conţin un astfel de polen reprezintă produse alimentare care conţin ingredienţi realizaţi pornind de la un OGM în sensul reglementării” care impune o punere pe piaţă numai după autorizare.

Justiţia europeană a fost chemată să se pronunţe într-un diferend dintre un apicultor german şi landul Bavaria (sudul Germaniei), proprietarul unor terenuri pe care a fost cultivat, în ultimii ani, porumb MON810, un OGM al grupului american Monsanto, în scopul efectuării unor cercetări ştiinţifice.

Articole din aceeasi categorie