Măsuri speciale de prevenire a transmiterii infecțiilor respiratorii în spitalele subordonate CJ Cluj

Două dintre unitățile medicale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” – au  decis instituirea unor măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii în această perioadă în care gripa și răceala sunt în creștere.

La nivelul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-a decis ca programul de vizitare  a pacienților internați să se reducă la maximum 30 de minute, în intervalul orar 15:00 – 16:00. Totodată, este permis accesul unui singur aparținător în salon. La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” vizitarea pacienților este permisă doar în cazuri excepționale, situație în care aparținătorii vor purta echipamentul corespunzător, respectiv halat, papuci și mască.

Măsurile instituite la nivelul celor două spitale au un caracter temporar și vor fi valabile până în momentul în care incidența infecțiilor respiratorii va scădea – precizează CJ Cluj, într-un comunicat remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie