Mărturisitori ai credinței sub regimul comunist: Părintele Nicolae Pura

Părintele Nicolae Pura s-a născut la 14 septembrie 1913 în localitatea Cășeiu, județul Cluj, într-o familie de țărani. După absolvirea liceului, a urmat Academia de Teologie Română Unită din Cluj, de unde, după doi ani, în toamna anului 1934, a fost trimis de către Episcopul Dr. Iuliu Hossu la Colegiul pontifical De Propaganda Fide din Roma.

În martie 1938 a fost hirotonit preot, iar la finalul aceluiași an, fiind licențiat în Teologie, s-a reîntors în țară, la Cluj, unde a îndeplinit diferite funcțiuni, precum aceea de arhivar și de secretar al Episcopului Iuliu Hossu. A fost numit îndrumător spiritual și, din 1943, profesor, la Academia de Teologie Cluj. În 14 martie 1947 a devenit canonic, iar în 8 octombrie același an a fost numit rector al Academiei Teologice din Cluj.

În septembrie 1948, în fața prigoanei comuniste care amenința Biserica, Episcopul Dr. Iuliu Hossu l-a numit pe părintele Nicolae Pura vicar general și ordinarius substitut al Eparhiei de Cluj-Gherla.

După arestarea Episcopilor români uniți și desființarea legală a Bisericii Greco-Catolice, pr. Nicolae Pura a stat timp de trei ani ascuns la Cluj, apoi alți doi ani la Cășeiu. Apoi, la 3 mai 1953, a fost aflat, arestat și învinuit de „înaltă trădare”. În 7 ianuarie 1955 a fost pus în libertate, provizoriu, apoi din nou arestat și judecat. Condamnat la cinci ani de închisoare în 2 aprilie 1955, a fost, în același an, la 6 octombrie, eliberat, printr-un decret de amnistie.

După o perioadă de domiciliu obligatoriu la Cășeiu, a revenit la Cluj, unde, la 12 ianuarie 1957, a fost repartizat ca însoțitor pentru un nevăzător. La 1 februarie 1958 a intrat în serviciul Spitalului clinic de adulți ca registrator medical, urmând ca, în 1 februarie 1963, să fie transferat la Spitalul studențesc. Aici a fost avansat ca și statistician principal, funcție din care a fost pensionat la cerere, în 1 octombrie 1973.

Pr. Nicolae Pura și-a îndeplinit, în clandestinitate, rolul de vicar general și ordinarius al Eparhiei de Cluj-Gherla, până la 6 octombrie 1980, când s-a îmbolnăvit grav. În iunie 1981 a plecat la Vatra Dornei pentru tratament. Starea sănătății sale s-a îmbunătățit, chiar l-a ajutat în pastorație pe parohul localității, uneori fiindu-i dată permisiunea să predice la Sfânta Liturghie. Căutând, din cauza bolii, o climă mai caldă, la începutul lunii august 1981 a plecat în județul Bacău, unde, la 10 august 1981 (la 67 de ani), a încetat din viață și a fost îngropat la Mărgineni.

Părintele Nicolae Pura a fost un mărturisitor neînfricat al credinței, personalitate de prestigiu a Bisericii Române Unită cu Roma și a neamului românesc, preot, gânditor, scriitor și poet. Ca scriitor, a publicat volume precum: Spre lumină, 1942. Acela pe care nu-l știti, 1943; Pilde, 3 volume, 1941-1943; Sfânta Liturghie 1943; Ține aprins harul, 1944; Pâinea vieții, 1943 ș.a. Înzestrat cu o deosebită sensibilitate, s-a remarcat și printr-o operă poetică, în primul rând a compus poemul Simfonia Mariei (de 396 strofe) închinat Preacuratei Fecioare Maria, dar și poemul Oda, dedicat aniversării Bisericii Române Unite la 250 ani de existență.

Într-una din cărțile sale, Adevărata viață spirituală, Pr. canonic Pura îndrumă la desăvârșire, sfințenie, iar „aceasta constă în esență în perfecțiunea virtuții iubirii”. Dar, „mulți creștini se tem să înceapă să trăiască o viață spirituală integrală, deoarece li s-a vorbit prea mult de mortificare, jertfă, lepădare de sine și prea puțin despre bucuria intimității cu Dumnezeu”, care, explică părintele, poate să fie experimentată prin Cruce: „Prin Cruce, la lumină!” scrie pr. Pura, și explică rolul crucii, care „nu este decât un instrument, un mijloc de mântuire și sfințenie”. Crucea, mortificarea, suferința sunt necesare pentru a ajuta sufletul să-L găsească pe Dumnezeu, pentru că, „da, Dumnezeu se află în noi, dar El e ascuns sub spuza preocupărilor noastre prea omenești”. De aceea, „ni se cer două lucruri: renunțare și rugăciune, sau mortificare și meditație. Dar cum putem uita de toate lucrurile – întreabă părintele – cum ne putem îndepărta de toate făpturile, de toți cei dragi?”, și tot el oferă răspuns: „nu este nevoie să fugim de oameni. A uita de făpturi înseamnă a ne elibera de orice atașare dezordonată și inutilă, pentru a ne stabili într-o viață curată, trăită în conformitate cu voința lui Dumnezeu. Aceasta este regula de aur a vieții noastre spirituale”. Iar cheia aplicării acestei reguli este rugăciunea. „Isus Însuși a zis: «Când vrei să te rogi, intră în camera ta, închide ușa și roagă-te în ascuns Părintelui ceresc» (Mt 6,6).

„Dumnezeu este totul, perfecțiunea și sfințenia noastră constă în împlinirea voinței Lui prin unirea cu El. El în noi și noi în El. Noi nu putem fi cu adevărat fericiți decât atunci când suntem uniți cu El prin iubire – cauza și scopul existenței noastre. O, cât de mult îi place Domnului rugăciunea unei inimi detașate de sine însăși și care nu caută altceva decât să-I placă Lui, căci într-adevăr, El merită acest omagiu sincer al creaturii Sale!”.

Este și modelul vieții Pr. Nicolae Pura, o adevărată viață spirtuală, așa cum a definit-o în scrierile sale, dar a și trăit-o, prin curajul practicării și mărturisirii credinței, chiar în timpuri de prigoană, fiind în permanență urmărit, hăituit și anchetat de securitate.

Este modul în care au trăit și au murit mărturisitorii credinței, ei și-au oferit viața în unire cu Hristos, înălțându-se împreună cu El pe Crucea pătimirii, în deplină acceptare și din iubire, pentru a face voia Tatălui,  pentru a spune la rândul lor: „Tată, în mâinile Tale încredințez spiritul Meu” (Lc 23,46).

A.I.