Mărturisitori ai credinței: Episcopul martir Ioan Ovidiu Suciu (1907-1953)

Episcopul Ioan Ovidiu Suciu s-a născut în 3 decembrie 1907, la Blaj (pe atunci Balázsfalva), în județul Alba, fiind al patrulea, cronologic, dintre cei 9 copii – 5 băieți și 4 fete – ai preotului greco-catolic Vasile și ai Mariei.

În 1914 a început școala primară în localitatea natală, iar clasa a IV-a a urmat-o la Beiuș. Studiile secundare le-a făcut la Liceul de băieți „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, unde, în 1925, a promovat examenul de bacalaureat. A fost trimis la Roma, împreună cu prietenul său, viitorul episcop martir Tit Liviu Chinezu. Între 1925-1932 a fost alumn al Colegiului Grec „Sf. Atanasie” din Roma (cu o întrerupere, din august 1929, până în noiembrie 1930, când a revenit țară din motive de sănătate). În 1927 a obținut doctoratul în Filosofie la Institutul De Propaganda Fide, iar în 1932, doctoratul în Teologie la Institutul Angelicum. La 30 noiembrie 1930 a fost ridicat la treapta diaconiei și, în 29 noiembrie 1931, a fost hirotonit preot în capela Colegiului Grec „Sf. Atanasie” din Roma, de către Episcopul Piotr Bučys.

Reîntors la Blaj, între 1932 – 1935 a predat religie și limba italiană la Liceul comercial de băieți. Apoi, până în 1939, a fost profesor de religie la Liceul de băieți „Sf. Vasile cel Mare”, între 1936-1938, îndeplinind și funcțiunea de rector al Institutului Vancean. Din 1939 a fost profesor de teologie morală la Academia de Teologie din Blaj. La 25 mai 1940, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop auxiliar de Oradea Mare, titular de Moglaena. Consacrarea episcopală a avut loc la 20 iulie 1940, în Catedrala din Oradea, episcop consacrator fiind ÎPS Valeriu Traian Frențiu, asistat de PS Iuliu Hossu și PS Ioan Bălăn. Ca episcop auxiliar s-a remarcat printr-o intensă activitate pastorală. A fost unul dintre cei mai mari oratori ai Bisericii Greco-Catolice. A știut să se adreseze și să deschidă inimile tinerilor, de care s-a preocupat în mod special, editând cărți și catehisme pentru clasele primare. A înființat revista pentru copii „Marianistul”, care apoi s-a răspândit la toate școlile din Ardeal.

Din septembrie 1940 a administrat parohiile Eparhiei de Oradea Mare încorporate în Ungaria ca urmare a Arbitrajului de la Viena. Începând cu data de 25 iulie 1941, PS Ioan Suciu și-a menținut funcțiunile, dar sub autoritatea noului Administrator Apostolic pentru aceste parohii, Episcopul Iuliu Hossu (schimbarea era datorată numirii ÎPS Valeriu Traian Frențiu ca Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia). În 18 decembrie 1946 a fost numit Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, fiind recunoscut, la 4 februarie 1947, de către Guvernul României, care, însă, la 4 septembrie 1948, l-a depus din funcție. Motivul a fost faptul că Episcopul Suciu a luptat cu multă putere pentru apărarea Bisericii împotriva persecuțiilor regimului comunist, explicând clerului și credincioșilor cât de grav ar fi fost să-și renege credința față de Episcopul Romei. Au urmat, în lunile septembrie-octombrie ale anului 1948, o serie de arestări de scurtă durată.

Arestat definitiv la 27 octombrie 1948, cu o zi înaintea celorlalți episcopi greco-catolici, a fost dus la Ministerul de Interne din București. Între 31 octombrie 1948 și 26 februarie 1949 s-a aflat în arest preventiv la vila patriarhală din Dragoslavele, apoi, între 27 februarie și 10 mai 1949, în arest preventiv la Mănăstirea Căldărușani. Din 10 mai 1949 a fost anchetat la Securitate, fiind apoi, la 3 octombrie 1950, dus la Jilava. La 26 octombrie 1950 a fost încarcerat la Penitenciarul din Sighet, unde, slăbit de foame, frig, boală și de interogatorii dure, la 27 iunie 1953 a murit, în celula 44, înconjurat de confrații săi episcopi. S-a stins din viață spunând cu toate puterile „Tatăl nostru” și „Ave Maria”. A fost înhumat într-un loc neidentificat, în Cimitirul rutean sau în Cimitirul Săracilor din Sighet.

„Dacă o clipă doar am zări și numai o singură rază de lumină din splendorile cele pregătite celor ce aici pătimesc împreună cu Isus, cred că am zice: «aș vrea să petrec pe pământ până la sfârșitul lumii în dureri și suferințe», căci urechile noastre nu au auzit, ochii noștri nu au văzut și la inima noastră nu a coborât ceea ce Domnul pregătește celor ce-L iubesc pe Dânsul. Și aceia care au pregustat și au spus aceasta, și-au dat acordul subscriind cu patimile, martiriul și sângele lor, ceea ce au spus” – sunt cuvinte adresate, în scris, de PS Ioan Suciu, în 1943, unei clujence, Maria, paralizată timp de 58 de ani.

Episcopul Ioan Suciu, cel supranumit „episcopul tinerilor”, care în timpul vieții proclama neîncetat eroismul credinței, și-a trăit eroic destinul până la sfârșit. Așa a subscris la rândul său martiriului care va fi declarat solemn și pentru acest slujitor al lui Dumnezeu, la 2 iunie 2019, la Blaj pe Câmpia Libertății, când Sfântul Părinte Papa Francisc va semna decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”.

V.S.