Mărturisitori ai credinței: Episcopul martir Alexandru RUSU (1884-1963)

Duminică, 2 iunie 2019, Sfântul Părinte, Papa Francisc va beatifica, la Blaj, pe cei șapte episcopi greco-catolici uciși pentru credință sub regimul comunist. Între blânzii păstori care, mai înainte de arestarea lor din octombrie 1948, conduceau eparhiile Bisericii Greco-Catolice din România, era și PS Alexandru Rusu, episcopul de Maramureș.

S-a născut la 22 noiembrie 1884, la Șăulia de Câmpie (atunci în Comitatul Turda-Arieș), într-o familie cu 12 copii, 11 băieți și o fată, ai preotului protopop Vasile Rusu și ai Rozaliei. Școala primară a urmat-o în localitatea natală, apoi la Liceul german din Bistrița, unde a încheiat clasele primare și doi ani de liceu, iar ultimii ani la Liceul catolic din Târgu Mureș. Între 1899-1903 s-a aflat pe băncile Liceului din Blaj unde a promovat examenul de bacalaureat. De-a lungul anilor de studiu a fost clasificat ca elev „pur eminent”. Din 1903 a studiat la Universitatea din Budapesta, ca alumn al Seminarului Central, obținând doctoratul în Teologie la 25 iunie 1910. În timpul studiilor doctorale a fost profesor de cateheză în diferite școli primare și secundare din Budapesta și s-a implicat în activități culturale studențești.

A fost hirotonit preot la 20 iulie 1910, în Catedrala din Blaj, de către arhiepiscopul și mitropolitul Victor Mihályi de Apșa. După hirotonire a fost profesor la Catedra de Dogmatică a Academiei de Teologie, prefect de studii la Seminar și profesor de religie la Liceul de băieți din Blaj și, totodată, a desfășurat o activitate jurnalistică intensă, publicând articole în Gazeta de Transilvania, sau ca redactor la revista Cultura Creștină. Din 1918 până în 1920 activează ca secretar general al Resortului Culte din cadrul Consiliului Dirigent, în 1919 și 1920 fiind deputat în Parlamentul României.

La 12 mai 1920 a fost numit secretar mitropolian, apoi, în anii următori, a îndeplinit diferite funcțiuni: între 1920-1925 a fost rector al Internatului Vancean; între 1921-1930, redactor și apoi director al ziarului Unirea din Blaj; în perioada 1923-1930 a fost canonic teologic, apoi canonic intendent și canonic scolastic al Capitlului mitropolitan. Din 1931 a desfășurat o intensă activitate pastorală și catehetică prin misiunile populare, AGRU și Reuniunile mariane, s-a preocupat de școlarizarea confesională, a publicat numeroase lucrări și articole. A primit numirea de episcop de Maramureș la 17 octombrie 1930, din partea Papei Pius al XI-lea, numire confirmată apoi, la 24 noiembrie 1930, prin decretul 3874 al Regelui Carol al II-lea. A fost consacrat episcop la 30 ianuarie 1931, în Catedrala din Blaj, de către arhiepiscopul și mitropolitul Vasile Suciu, asistat de PS Iuliu Hossu și PS Alexandru Nicolescu, fiind prezent și PS Mihai Robu, episcopul romano-catolic de Iași. A fost instalat în 2 februarie 1931, în Catedrala greco-catolică din Baia Mare (până în prezent neretrocedată, după confiscarea ei de către regimul comunist).

În Sinodul electoral din 15-16 martie 1946, de la Blaj, PS Alexandru Rusu a obținut majoritatea voturilor, fiind propus Sfântului Scaun ca arhiepiscop și mitropolit al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia. A primit aprobarea Papei Pius al XII-lea la 22 iunie 1946, pentru această demnitate, dar, la 2 octombrie 1946, Guvernul României a refuzat numirea PS Alexandru Rusu.

În anii 1947, 1948, a fost persecutat de către agenții Securității, i s-a înscenat și un proces în urma căruia s-a rechiziționat reședința sa episcopală din Baia Mare. În 29 octombrie 1948 a fost arestat, împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici, la Baia Mare și dus la Ministerul de Interne din București. A urmat un lung periplu prin penitenciare. În toți anii detenției, Preasfințitul Alexandru Rusu a rămas ferm în credință, în pofida arestărilor și ispitirilor, a presiunilor și torturilor, a privațiunilor și suferințelor.

În perioada 31 octombrie 1948 – 26 februarie 1949 s-a aflat în arest preventiv la vila patriarhală de la Dragoslavele; între 27 februarie 1949 – 25 mai 1950 a fost dus în arest la Mănăstirea Căldărușani. A urmat, între  2 ianuarie – 22 mai 1950, o perioadă de anchete la Securitate în București, apoi, între 25 mai 1950 – 4 ianuarie 1955, a fost încarcerat la Penitenciarul din Sighet, împreună cu ceilalți episcopi. Între 6 ianuarie – 2 februarie 1955, episcopii supraviețuitori Sighetului, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan au fost transferați într-o locație secretă a Securității. Între 2 februarie – 7 mai 1955, cei trei episcopi au fost duși la Spitalul I.C. Frimu (Spitalul Floreasca) din București.

A urmat, pentru PS Alexandru: domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș (7 mai 1955 – 14 iulie 1956), la Mănăstirea Ciorogârla (14 iulie – 13 august 1956); domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Cocoș (13 august – 30 decembrie 1956). În 30 decembrie 1956 a fost dus la Direcția de Securitate din Galați, apoi, la 5 ianuarie 1957 a fost reținut pentru investigații la Direcția Regională a Securității din Cluj și între 5 ianuarie – 13 mai 1957, deținut și anchetat în celulele Securității din Cluj. În 3 iulie 1957, Tribunalul Militar din Cluj îl condamnă la închisoare pe viață, cu regim sever, pentru „înaltă trădare”; între 13 mai 1957 – 13 iulie 1958, a fost încarcerat la Penitenciarul din Gherla, apoi, între 13 iulie 1958 – 6 iunie 1960, încarcerat la Penitenciarul din Pitești. Între 6 iunie 1960 – 18 ianuarie 1963 era închis la Penitenciarul din Dej și între 18 ianuarie – 9 mai 1963 a fost încarcerat din nou la Penitenciarul din Gherla. La 19 ianuarie 1963 condamnarea pe viață i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică.

O mărturie a Pr. Tertulian Langa descrie o stațiune doar de pe această Cale a Crucii în închisorile comuniste: „Eram în închisoare la Gherla, sub patul mitropolitului nostru Alexandru Rusu, bolnav […]. A intrat comandantul Goiciu, toată lumea s-a sculat în picioare, inclusiv eu, viteazul de mine, m-am sculat în picioare. Episcopul Rusu nu s-a sculat, pentru că nu putea, era infirmizat de boală. Furios, considerând că se află în fața unui afront, Goiciu s-a repezit asupra lui, l-a bușit, l-a bușit, până când a obosit, cu pumnii. În timp ce era lovit, episcopul Rusu zicea: «Dă, domnule, dă, dar să știi că cu fiecare lovitură se înalță la ceruri o rugăciune pentru mântuirea ta»”.

Bolnav fiind, PS Alexandru Rusu a fost transferat, în 30 aprilie 1963, la infirmeria Penitenciarului Gherla. Aici a trecut la Domnul, la 9 mai 1963, oferindu-și viața pentru Biserica Greco-Catolică, primind dezlegarea sacramentală și oferind tuturor celor care se aflau acolo, în aceeași cameră a infirmeriei, pacea lui Hristos. A fost înhumat în cimitirul Penitenciarului Gherla sau în cimitirul de pe dealul Cărămidăriei.

V.S.