Mărturisirea adevărului și ecumenismul

În vremea martirilor se punea problema: a-L mărturisi pe Hristos, sau a nu-L mărturisi, a te lepăda de El. În vremurile noastre, însă, lucrurile s-au nuanţat.

Dacă atunci trebuia să te pronunţi între a fi creştin sau a nu fi creştin, în vremea noastră se pune problema între a fi creştin, dar ce fel de creştin. Zâzaniile satanei au lucrat de-a lungul secolelor şi-n Biserica creştină şi au sfâşiat cămaşa lui Hristos încă din primele secole, printr-o seamă de erezii şi schisme. Vă spuneam şi altădată – şi o voi repeta la nesfârşit – că dacă oamenii se împart între credincioşi şi necredincioşi, credincioşii, la rândul lor, se împart între binecredincioşi şi răucredincioşi. E important să crezi, dar mult mai important – şi hotărâtor pentru mântuire – este anume în cine crezi, în ce crezi şi cum crezi, în ce fel, de unde şi până unde şi cum mărturiseşti. A crede că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Cel din veac născut din Tatăl, a crede că El a fost trimis pe pământ de către Tatăl ceresc, că de dragul nostru şi al mântuirii noastre S-a întrupat din Sfânta Fecioară Maria, a crede că El a suferit pe cruce şi a murit pentru răscumpărarea păcatelor noastre, a crede şi a mărturisi că El a înviat din morţi, că S-a înălţat la cer şi sade de-a dreapta Tatălui, a crede şi a mărturisi că la Cincizecime Hristos a întemeiat Biserica Sa, pe care El o călăuzeşte neîntrerupt în calitate de Cap nevăzut, a crede şi a mărturisi că noi, cei ce ne-am botezat în numele Sfintei Treimi, suntem mădularele acestei Biserici, a crede şi a mărturisi că Iisus continuă să rămână în lume ca Hristos Euharistie, în Sfânta Cuminecătură, a crede că El, Hristos, trăieşte în tine, creştine, de câte ori te cumineci cu Sfintele Taine, a crede şi a mărturisi că Hristos nu este întreg fără sfinţii Lui (aşa cum a spus-o un mare teolog occidental, într-o frază de mare curaj, dar şi de mare adevăr), ei bine, a crede şi a mărturisi toate acestea înseamnă a mărturisi dreapta credinţă; iar dreapta credinţă se numeşte ortodoxie.

Credinţa dreptmăritoare: a şti, a înţelege şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu în plenitudinea Sa şi a-I aduce închinare în modul cel mai corect. De ce vă spun aceasta? Pentru că din fărâmiţarea Bisericii lui Hristos în atâtea biserici şi bisericuţe s-a născut, acum câteva decenii, Mişcarea Ecumenică, o mişcare care şi-a propus un obiectiv nobil şi măreţ: refacerea unităţii bisericeşti, aşa încât „toţi să fie una”, aşa cum Tatăl şi Fiul una sunt. Iată însă că seminţele răului au încolţit şi continuă să crească în lumea creştinătăţii, de la o margine la alta, iar Mişcarea Ecumenică, din nobilă şi unitară cum era, devine ea însăşi factor de diviziune, şi mai cu seamă de amăgire. Se propune un fel de amalgam, un fel de amestec al religiilor şi confesiunilor: – „Haideţi, fraţilor, că toţi suntem via lui Dumnezeu, toţi credem în Iisus Hristos, ce atâta deosebire între noi? Ne complicăm cu Maica Domnului, cu sfinţii (care au fost şi ei tot oameni), ne complicăm cu icoane, cu cruci, cu obiecte care au intrat mai târziu în viaţa Bisericii; hai să ne întoarcem la Biblie, că ea e singura noastră călăuză şi singurul nostru izvor de mântuire; toţi suntem creştini, ce să mai pretindem că doar unii deţin monopolul adevărului şi, ignorând principiul suveran al iubirii creştine, îi insultă pe ceilalţi cu numele de «eretici», «schismatici» «sectanţi»; hai mai bine să trecem la fapte, să-i ajutăm pe săraci, pe cei flămânzi, pe cei însetaţi, pe cei goi, pe cei străini, pe cei bolnavi sau întemniţaţi, că aşa ne-a poruncit acelaşi Hristos, să-1 iubim pe aproapele nostru… Or, toată această campanie aparent pacifică, făcută în numele iubirii creştine, nu este altceva decât o altă cursă prin care eşti îndemnat să te lepezi de Hristosul adevărat. Iubirea creştină nu există decât în interiorul Adevărului creştin, care cuprinde şi Calea, şi Viaţa.

Dacă ne vom scruta conştiinţele vom descoperi că unii din noi cedăm în faţa acestor sirene ale unui ecumenism despre care un important teolog ortodox a spus că este cea mai mare erezie a secolului. Dacă, la început, Mişcarea Ecumenică propunea unitatea în diversitate (ceea ce presupune ca fiecare Biserică să-şi păstreze identitatea proprie, deschisă dialogului), cei care astăzi au confiscat-o propun, mascat, unitatea în confuzie. Viclenia constă în aceea că o fac în numele libertăţii, al libertăţii de conştiinţă, al libertăţii de opţiune, ocolind însă principiul fundamental că libertatea, ca şi iubirea, nu este autentică decât în interiorul Adevărului. Ne-o spune însuşi Mântuitorul Hristos: „Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”.  Aceasta este libertatea pentru care – şi în care – au murit sfinţii martiri ai Bisericii.

† Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu ANANIA