Marşul pentru Viaţă, la Cluj-Napoca

Copii, tineri, studenţi, adulţi, familii, toţi cei care cred că „avortul este o fărădelege în faţa lui Dumnezeu şi o pierdere a vieţii” şi doresc să fie „glasul celor peste 400 de copii avortaţi zilnic în România”, sunt invitaţi să participe la Marşul pentru Viaţă, organizat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala Cluj-Napoca, împreună cu Clinica Pro Vita şi alte asociaţii sau comunităţi religoase clujene.

Organizat anul acesta sub genericul „Ajută Mama şi Copilul! Ei depind de tine!”, evenimentul va începe (conform programului anunţat de ASCOR) la ora 15:30, la Monumentul Memorandiştilor, cu un moment artistic-muzical susţinut de câteva coruri de copii, urmat, de la ora 16:00, de discursurile invitaţilor – reprezentanţi ai Bisericilor participante. Marşul propriu-zis va porni la ora 16:40.

Aflat la a şaptea ediţie naţională, Marşul pentru Viaţă, organizat în după-amiaza zilei de 25 martie, în ziua praznicului Bunei Vestiri, în peste 285 localităţi din România şi Republica Moldova, a primit, în 9 februarie a.c., şi binecuvântarea Sfântului Sinod.

Potrivit Patriarhiei Române, Marşul pentru Viaţă reprezintă „una dintre cele mai importante iniţiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societăţii contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia existentă (116,5%)”.

„Potrivit învăţăturii creştine, viaţa este darul lui Dumnezeu faţă de oameni, care trebuie preţuit şi protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate, care nu se poate apăra. Omul se bucură de viaţă şi de puterea vieţii; are dreptul la viaţă, dar şi responsabilitatea de a respecta această viaţă, de a o apăra în orice împrejurare, ştiind că, în existenţa istorică în trup, omul îşi pregăteşte participarea la Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marşul pentru viaţă, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanţa şi sensul creştin al vieţii umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei şi societăţii şi despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu” – se arată în mesajul adresat de Patriarhia Română, credincioşilor.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie