Maria, Regina Profeţilor

În data de 25 martie a fiecărui an, Biserica – atât cea de rit latin, cât și de rit bizantin -,  celebrează o mare Sărbătoare a bucuriei, Sărbătoarea Bunei Vestiri, a acelui „Da, fie mie!” spus îngerului bine-vestitor, prin care Preasfânta Fecioară Maria a schimbat destinul omenirii dinspre întuneric spre lumină, dinspre moarte spre viață, prin Întuparea, în sânul său, a Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul.

Se cuvine, în acest luminat praznic, să reamintim cuvântul unui mărturisitor al Bisericii Greco-Catolice din România în timpul regimului cumunist, Episcopul Ioan Ploscaru de vie amintire  (1911-1998), despre cea numită Regină a Profeților:

„Cel mai înalt înger din cer a fost trimis să spună Preacuratei: «Bucură-te cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei […] Nu te teme Marie căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu, iată vei zămisli şi vei naşte fiu, şi vei chema numele lui Isus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema. Îi va da lui Domnul Dumnezeu tronul părintelui său David şi va împărăţi în casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit» (Lc. l,30-32).

Dacă Maria n-ar fi ştiut nimic despre Mesia ar fi fost o enigmă. Dar pentru Maria, cuvintele acestea aveau înţeles: «Vrei să fii Mama Lui Dumnezeu, cea martirizată, regina martirilor?». După cum prezintă Sf. Luca, Buna Vestire pare a fi triumfalistă. Dacă ar fi fost numai atât, nici nu mai era nevoie să aştepte răspunsul. Însă Fecioara ştia ce s-a spus în Lege şi Profeţi despre Isus: «Că va fi omul durerilor,  care va lua crucea pentru păcatele lumii». Angajamentul ei: «Iată roaba Domnului fie mie după cuvântul tău», nu se referă numai la tronul lui David şi la împărăţia peste Israel în veci. Oare Dumnezeu i-a promis un tron, iar ea a primit o cruce? Un angajament nu are valoare dacă nu este luat în deplină cunoştinţă de cauză.

Când vine mama lui Iacob şi Ioan la Isus şi-i cere ca cei doi fii ai ei să aibă cele mai înalte demnităţi în Împărăţia Mesianică, Isus o întreabă: «Putea-vor bea paharul pe care Eu îl voi bea?». Oare numai Preacurata să nu fi cunoscut la ce se angajează? În caz că n-ar fi ştiut nimic de Patimile Domnului, când l-a văzut pe Fiul ei pe cruce, scuipat şi încoronat cu spini, ar fi putut întreba pe Dumnezeu: «Doamne, acesta este tronul lui David şi împărăţia cea fără de sfârşit promisă de Arhanghel? Pentru aceasta, mi-a spus mie: Bucură-te Marie?». Dacă ea nu ar fi cunoscut Profeţiile, cuvintele verişoarei sale Elisabeta: «Binecuvântată eşti tu între femei, de unde mie această cinste şi fericire ca Mama Domnului să vină la mine», şi apoi răspunsul Mariei : «Iată de acum mă vor ferici toate neamurile», ar fi fost o crudă amăgire.

Biserica o numeşte “Regina Profeţilor”, iar Profeţii au ştiut că Isus va purta durerile noastre. Şi vrăjitorul păgân Balaam (Num. 23,25) este luminat de Dumnezeu despre «Steaua ce va răsări din Iacob». Chiar şi poetul păgân Virgiliu (In Bucolica IV) vorbeşte despre Fecioara ce va naşte copilul misterios, care va aduce din ceruri o ordine nouă.

Regina Profeţilor anume a fost prezervată de păcatul originar ca să-l nască om pe Dumnezeu, ea să fi ignorat totul? Martiriul este moartea acceptată pentru credinţă. Oare Regina Martirilor să nu fi fost în claritate? Ea, care a fost atât de unită cu Preasfânta Treime, încât în timp ce purta pe Dumnezeu Cuvântul în sânul său până El şi-a format trup din trupul ei, când sângele era comun şi celulele comune, să nu fi aflat totul? Să fi fost ea numai un port-altoi automat?

Preacurata Fecioară Maria a trăit 10 ani în Templul din Ierusalim, unde se păstra şi se citea Legea şi Profeţii. Când se citea din Cartea Facerii, prima profeţie despre venirea Mântuitorului, când Dumnezeu osândeşte pe şarpe zicând: «Duşmănie voi pune intre tine şi între o femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei» (Fac. 3,15), nu de Arhanghelul Mihail se temea şarpele cel vechi (diavolul), ci de umilinţa lui Dumnezeu dusă până la desfiinţarea de Sine, încât Dumnezeu să poată locui în sufletul şi trupul ei deplin.

Nici când Sfântul Iosif a voit să o părăsească pe ascuns, ea, «Mama Mielului înjunghiat de la întemeierea lumii» (Apoc.13,8) nu a schiţat nici un gest de apărare.

În Templu, când citea Psalmul : «Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut, cere-mi şi-ţi voi da neamurile în stăpânire şi marginile pământului în domnie» (Ps.2,1-8) sau când citea psalmul profetic 22, care-l descrie pe Isus pe cruce, pe ale cărui versuri le va pronunţa pe lemnul de osândă: «Eli, Eli lamma sabahtani» (Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?) «Împărţit-au hainele mele între ei, iar pentru cămaşa mea au aruncat sorţi».

Maria Regina profeţilor, ştia la cine se referă psalmistul, dar păstra toate aceste cuvinte în inima sa. Tot aşa când citea capitolul 53 de la Isaia: «Ca un miel la junghiere s-a dus şi ca o oaie în faţa celui ce o tunde, aşa nu şi-a deschis gura».

Din cuvântul Mariei de la Nunta din Cana, «nu mai au vin», se deduce că ea ştia tot ce poate Isus, le cunoştea din viaţa lui ascunsă. Întrebată de o sfântă într-o viziune de ce nu poartă coroană dacă e regină, ea a răspuns: «Coroana mea este Fiul meu!»”.

S.V.