Mai aproape de Hristos, în anul 2020

Apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia și El de voi. (Iacov 4, 8)

Firul vieții noastre se toarce din caierul vremii… și se toarce repede. Anii noștri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noștri sunt șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere! (Psalmul 89, 10-12). Dacă în ceasurile noastre de meditație realizăm acest lucru, mai mult ca oricând îl realizăm la Anul Nou. Lucian Blaga, în acest sens, se adresează lui Dumnezeu: Oprește trecerea. Știu că unde nu este moarte, nu este nici iubire. Și totuși, te rog: oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!

În desfășurarea firului vieții noastre ne putem folosi de următoarea asemănare: urcușul și pogorâșul unui deal frumos. Până la zenitul vieții, adică până la culmea însorită și învăluită de vraja maturității, urcușul este mai anevoios, anii par mai lungi. Aceasta din pricina nerăbdării de care suntem cuprinși întru așteptarea împlinirii idealurilor ce ne frământă. Îndată însă ce am ajuns în vârf, pașii vieții noastre coboară grăbiți spre sfârșitul călătoriei, care se încheie – pentru toți muritorii – la mormânt.

Nu-i prilej mai potrivit pentru meditarea la trecere decât Anul Nou. Chiar dacă este momentul urărilor de „ani mulți”, nu trebuie să uităm că, odată cu sfârșitul oricărui an, firul existenței noastre se scurtează. Îmbătați de ispitele ademenitoare ale plăcerilor efemere, ne face o deosebită plăcere ca tocmai noaptea dintre ani s-o petrecem în excese de mâncare și băutură. Ne urăm viață lungă, belșug și fericire, și nu-i rău! Rău este faptul că bucuria curată este împreunată cu chefuri nesăbuite și petreceri cu beții, datorită iluziei că veselia din noaptea Anului Nou este o chezășie că tot anul care vine va fi plin de momente de veselie și fericire.

La urma urmei, ce-i anul? Este o unitate de măsură a timpului, alcătuită din 365 de zile. În acest răstimp pământul face o mișcare de revoluție în jurul soarelui. Făcând această mișcare de revoluție, în răstimp de 24 de ore se rotește în jurul axei, dând naștere zilelor și nopților. Când la noi e ziuă, pe partea cealaltă a globului e noapte. Dar e foarte important de subliniat faptul că mișcarea de revoluție nu se face pe un cerc perfect, ci pe o traiectorie elipsoidală. Așa se face că, în perioada în care emisfera (noastră) nordică e mai expusă spre soare, vine primăvara, vara, și toate înfloresc și rodesc. E cald, e luminat, e bine și ne bucurăm de viață din belșug. Când emisfera noastră e mai puțin expusă spre soare, vine toamna, iarna, și toate îngheață și mor.

Am făcut acest mic excurs nu pentru a preda o lecție de astronomie, ci pentru a sublinia faptul că succesiunea fenomenelor naturale are un tâlc duhovnicesc adânc. Pe plan spiritual, Hristos este soarele, iar noi, cu toții, niște mici planete. Oare nu așa am cântat la Crăciun? Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, slavă Ție!

Pe măsură ce traiectoria vieții noastre se apropie de Hristos, în suflet e primăvară, e vară, toate virtuțile înfloresc și rodesc. Sufletul iradiază lumină și căldură din căldura primită de la Hristos. Dimpotrivă, dacă ne îndepărtăm de Hristos, în suflet vine iarna și frigul. Sufletul moare, iar omul nu poate face nimănui vreo bucurie, nici chiar lui însuși.

Aceasta-i tragedia lumii contemporane: îndepărtarea de Hristos! Bătrânul Porfirie spune că viața fără Hristos nu-i viață. Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele și toată frumusețea. El este totul. În Hristos nu există nici tristețe, nici melancolie, atunci când omul este copleșit de gândurile și împrejurările care l-au apăsat și rănit

Unul dintre marii scriitori ai veacului XX, Giovanni Papini, când L-a aflat pe Hristos a scris aceste rânduri: Toți au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic decât cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi este sete de Tine; bolnavul râvnește sănătatea, dar boala lui nu-i decât lipsa Ta. Cine caută frumusețea, Te caută, fără să-și dea seama, pe Tine… Cine urmărește cu gândul adevărul, te dorește – fără voia lui – pe Tine, cel ce ești singurul adevăr.

Domnul Hristos, de fapt, ne caută El pe noi, mai mult decât Îl căutăm noi pe El. Dacă Sfântul Iacov ne îndeamnă: Apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia și El de voi (Iacov 4, 8), Mântuitorul ne spune: Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).

Apropiindu-ne de Hristos ne apropiem și de semenii noștri. Părintele Stăniloae își imaginează un cerc imens pe circumferința căruia fiecare om are un loc. De la fiecare om pleacă o rază spre centrul cercului, unde este Hristos. Dacă oamenii pleacă pe rază, apropiindu-se de centru, de Hristos, se apropie și unii de alții. Sau, invers, îndepărtându-se de Hristos, se îndepărtează și unii de alții.

Noi, așa cum afirmam, suntem niște călători. Timpul călătoriei noastre se împuținează de la an la an. De aceea, trebuie să fim foarte zgârciți cu timpul. Ne spune Sfântul Pavel: Luați seamă cu grijă cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 15-16). Și nu numai că trebuie să fim zgârciți cu vremea, ci trebuie să fim atenți la direcția călătoriei noastre. Ea trebuie să fie neapărat înspre Hristos. Un simplu umanism cu o morală rezonabilă care, în virtutea multiculturalismului, consideră că toate religiile și toate confesiunile sunt la fel de bune, nu duce nicăieri. Mântuitorul spune: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea, și cel ce nu adună cu Mine risipește! (Luca 11, 23)

Apropiindu-ne de El, tristețea lăsată de trecerea timpului dispare știind că porunca Lui este viață veșnică (Ioan 12, 50). Rănile sufletești pe care le-am suferit în anul trecut se cicatrizează. Iar în ceea ce privește anul 2020 care începe, ne adresăm lui Dumnezeu dimpreună cu David, și-I spunem: Vei binecuvânta cununa anului bunătății Tale și câmpiile Tale se vor umple de roade grase (Psalmul 64).

Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI