Lista substanţelor a căror fabricare şi vânzare sunt interzise a fost extinsă; include un analgezic puternic

Plenul Senatului a adoptat, în şedinţa de luni, un proiect legislativ care completează cu alte 30 de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) lista compuşilor chimici a căror fabricare şi vînzare sunt interzise, printre acestea numărîndu-se şi tapentadol, o substanţă activă care este un analgezic puternic.

Această listă este prevăzută în Tabelele anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi în anexa Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Potrivit raportului întocmit de comisia de specialitate, proiectul legislativ urmăreşte “protejarea stării de sănătate a populaţiei, în special a adolescenţilor şi a adulţilor, prin reducerea riscurilor de îmbolnăviri sau decese datorate consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, reducerea fenomenului infracţional şi a circulaţiei de bani nefiscalizaţi pe piaţa din România”.

Iniţiatorul proiectului de lege, Executivul, atrage atenţia în expunerea de motive că substanţele cuprinse, pînă la acest moment, în lista amintită “au fost înlocuite foarte repede prin schimbarea formulei chimice a acestora, iar efectul scontat, referitor la diminuarea fenomenului, nu a fost obţinut”.

“Din păcate, măsurile legislative adoptate, precum şi legislaţia specială nu reuşesc să ţină pasul cu ritmul foarte rapid în care noi tipuri de substanţe sau amestecuri ce nu sunt sub control sunt introduse pe piaţă, astfel că măsurile de combatere scontate nu au fost pe măsura aşteptărilor. (…) Grupurile de criminalitate organizată specializate în traficul de droguri clasice capătă tendinţe de reorientare a acestora spre activităţi infracţionale cu SNPP sau derulare în paralel a traficului de “droguri clasice” cu cel de droguri legale”, se arată în documentul amintit.

Totodată, Guvernul precizează că, la nivelul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, au fost identificate peste 650 de entităţi active care sunt implicate în toate nivelurile lanţului de distribuţie a SNPP şi peste 150 de grupări de criminalitate organizată care acţionează inclusiv în sfera distribuţiei de substanţe interzise.

În secţiunea Stupefiante a anexelor a fost introdusă şi tapentadolul, o substanţa activă din clasa opioidelor, folosită în tratamentul durerilor acute pînă la severe.

Senatul a adoptat acest proiect, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 117 voturi pentru şi trei abţineri.

Articole din aceeasi categorie