Linie suplimentară de gardă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Activitatea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase a fost suplimentată cu încă o linie de gardă, în urma discuțiilor purtate de conducerea spitalului cu președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Conform celor anunțate joi de CJ Cluj, sub a cărui autoritate funcționează spitalul, măsura este aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2018, și este justificată prin aceea că, „începând din ianuarie a.c., se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecții respiratorii, precum gripa, pneumonia și sepsisul respirator”. Totodată, numărul pacienților care se adresează Camerei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase pe parcursul a 24 de ore este de aproximativ 80, preconizându-se că acesta va crește în perioada următoare.

„În urma situației create, linia de gardă suplimentară va funcționa zilnic, în lunile februarie, martie și aprilie a.c., între orele 14:00 – 8:00, și va fi deservită de 9 medici, pentru a căror plată resursele financiare necesare sunt asigurate în totalitate” – se precizează într-un comunicat al CJ Cluj, remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie