Laboratorul Genetic Center din Cluj, activat pentru prelucrarea testelor pentru COVID-19

Genetic Center din Cluj este cel de-al treilea laborator pe care Rețeaua de sănătate Regina Maria l-a implicat în prelucrarea testelor RT PCR pentru COVID-19, după Laboratorul Central și laboratorul Genetic Center din București. Astfel, capacitatea totală a Rețelei ajunge la 860 de teste/ zi, cu ajutorul celor 16 specialiști de laborator, deservind instituții și spitale publice din mai multe județe ale țării.

„Este datoria noastră să implicăm toate resursele, toate laboratoarele dotate cu aparatură specială de biologie moleculară din Rețea, pentru a acoperi necesarul de testare la nivel național. Clujul e un punct strategic regional, iar activarea laboratorului Genetic Center din oraș va permite preluarea unei cereri locale mari și scăderea presiunii resimțite de autoritățile publice”, declară Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria, într-un comunicat remis presei.

Potrivit comunicatului, în laboratorul Genetic Center din Cluj se pot prelucra teste RT PCR pentru COVID-19 nonstop, 24/24, timp de 5 zile pe săptămână, iar sâmbătă și duminică timp de 12 ore pe zi.

„Testele nu pot fi efectuate la cerere. Prelucrarea acestora se realizează la solicitarea instituțiilor și a spitalelor publice, a centrelor de dializă, precum și pentru pacienții programați la intervenții chirurgicale în cadrul spitalelor Regina Maria” – mai precizează sursa citată.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie