La sărbătoarea hramului capelei ISU „Avram Iancu”

În prezenţa personalului ISU „Avram Iancu” Cluj, şi a membrilor familiilor acestora, Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, împreună cu un sobor de preoţi, a săvîrşit astăzi Sfînta Liturghie la capela ISU Cluj, „Sfîntul Ierarh Vasile cel Nou de la Partoş”, cu ocazia hramului acesteia.

La slujbă au luat parte părintele Ovidiu Gavrea, de la Spitalul de Copii Cluj, părintele Sebastian Rusu, duhovnic al Seminarului Teologic Ortodox Cluj, părintele Călin Fecior, de la Biserica „Pogorîrea Sfîntului Duh”, din cartierul Zorilor, părintele arhidiacon Cristian Timar de la Centrul Eparhial Cluj şi părintele Ovidiu Man, slujitor la capela ISU, iar răspunsurile au fost date de Corala Psaltică Bărbătească Teophilos din Turda, condusă de părintele Sebastian Zăhan.

M. T.

 

Articole din aceeasi categorie