Jocurile de noroc – în atenţia medicilor şi a psihologilor

Practicarea jocurilor de noroc, în special de către tineri, reprezintă o problemă acută care a intrat în atenţia specialiştilor din domeniul medical şi al psihologiei, cu atît mai mult cu cît în foarte multe cazuri jucătorii alunecă în domeniul patologicului.

Lectorul Viorel Lupu, specialist în psihiatria adolescenţilor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, şi psihologul Izabela Todiriţă au înfiinţat şi o asociaţie de profil – Asociaţia Română pentru Studiul Jocurilor de Noroc (ARSJN).

„Ceea ce dorim este cum anume putem face şi implementa în ţara noastră o anumită procedură prin care să prevenim jocul patologic de noroc şi, de asemenea, să informăm populaţia cu privire la aceste aspecte care ţin de jocurile de noroc”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Izabela Todiriţă, vicepreşedinte al ARSJN.

La rîndul său, preşedintele ARSJN, Viorel Lupu, a explicat că jocurile de noroc se transferă acum din cazinouri şi din alte asemenea locuri pe internet şi că în acest fel tinerii au acces mult mai uşor la ele. Lupu a adăugat că practicarea jocurilor de noroc se asociază şi cu alte comportamente deviante. „În afară de acest comportament, se asociază şi altele, cum ar fi consumul de droguri, inclusiv de etnobotanice. Am avut multe cazuri la care se asociau consumul de etnobotanice cu jocurile de noroc. Este foarte important ca aceste măsuri să fie luate împreună şi propunem ca în strategia naţională de lupă antidrog să fie inclusă şi problema jocurilor de noroc”, a afirmat Viorel Lupu.

Cei doi au subliniat că demersul lor nu vizează interzicerea jocurilor de noroc, „pentru că între anumite limite constituie un divertisment şi tinerii chiar pot să-şi dezvolte anumite abilităţi”, ci doar atrag atenţia asupra faptului că atunci cînd se ajunge la exces, se intră în domeniul patologicului.

La nivel naţional nu există studii privind incidenţa practicării jocurilor de noroc în rîndul tinerilor, dar echipa celor doi specialişti a realizat mai multe studii la nivel local şi regional. „Prevalenţa la copii de 11 – 19 ani este foarte mare în comparaţie cu alte ţări europene – 3,48% – mă refer la cei cu probleme, cu riscuri foarte mari de suicid şi alte acte de acest gen”, a explicat Izabela Todiriţă.

ARSJN va organiza la Cluj, săptămîna viitoare, şi prima conferinţă din România dedicată studiului jocurilor de noroc, la care ar urma să participe specialişti în domeniu din ţară şi din străinătate – cercetători, medici, psihologi, persoane din domeniul legislativ şi din alte domenii conexe, pacienţi şi aparţinători

Articole din aceeasi categorie