Învecinarea a doi mari bărbați ai Bisericii: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu

Există cărți care în mod obligatoriu trebuie tipărite pentru a nu lăsa să intre în umbră personalități și vieți exemplare și mai ales modele de ucenicii și iubiri admirabile, care au trecut demult proba timpului. O astfel de carte, alcătuită de la sine, este și volumul „Patriarhul meu”, care își propune să zugrăvească una din cele mai lungi și admirabile relații de ucenicie dintre patriarhul Justinian Marina și tânărul monah Bartolomeu Valeriu Anania, ierarhul de mai târziu.

Întâlnirea dintre cei doi pornește din primele luni de slujire a tânărului patriarh, când Justinian avea de înfruntat un imens val de ură și neîncredere în interiorul Bisericii, și se încheie în tumultuosul deceniu 8 al veacului trecut, când, prin plecarea lui din această lume, se deschide un episod absurd și apăsător în istoria Bisericii noastre.

Învecinarea celor doi ne oferă imaginea unei ucenicii care are nevoie de timp pentru a depăși ezitările tânărului monah în fața perspectivei de a sluji unui Patriarh impus de comuniști, dar care își găsește culmile în momentul în care Patriarhul îi apare autorului în postura lui de adevărat om al Bisericii, dedicat total slujirii sale și nu pierdut în hățișul unor compromisuri căldicele cu regimul.

Volumul intitulat „Patriarhul meu” reunește 12 texte scrise de Bartolomeu Valeriu Anania într-un interval de mai bine de 50 de ani, pornind de la câteva cronici bisericești semnate Vartolomeu Diacul și culminând cu vibranta mărturie din Memoriile Mitropolitului, în care figura Patriarhului Justinian este una din cele mai luminoase. În șirul acestor texte se înscrie și un fragment dintr-un interviu pe care Arhimandritul Bartolomeu l-a dat părintelui Ioanchie Bălan și care este publicat în volumul al doilea din Convorbiri duhovnicești. Textul este prețios întrucât, pe lângă imaginea extrem de vie a Patriarhului, ne oferă posibilitatea de a lectura Testamentul lui Justinian, pe care părintele Bartolomeu îl deținea în copie.

Pentru titlul acestui volum am ales expresia „Patriarhul meu”, pe care Bartolomeu Valeriu Anania o folosește de trei ori pe parcursul acestor texte și prin care ilustrează perfect sentimentul adevăratei ucenicii, în care tristețile și bucuriile învățăcelului devin tristețile și bucuriile dascălului său. Scrise în epoci diferite și cu tonalități diferite, textele reflectă admirația și desăvârșita loialitate pe care Bartolomeu Anania i-a arătat-o Patriarhului Justinian, un om providențial pe care Biserica l-a avut în fruntea ei în cele mai grele epoci din istoria recentă. Dincolo de evocare, textele reunite în volum au meritul de a-l face pe Patriarh să ne vorbească el însuși în diferite ipostaze. Astfel îl cunoaștem prin emoția ierarhului care sfințește biserica din satul natal, sub altarul căreia a îngropat osemintele părinților lui, prin fermitatea cu care le vorbea autorităților și mai ales glasul tremurat al slujitorului care simte că trupul i se împuținează și că este momentul de a redacta un testament duhovnicesc.

Cartea scoate în lumină două personalități puternice, care se admiră reciproc și care au înțeles că prietenia dintre ei trebuie pusă la temelia Bisericii, ca un exemplu de renunțare și sacrificiu. Din această perspectivă, ucenicia ierodiaconului Bartolomeu ocolește cu obstinație avantajele pe care le-ar putea obține din proximitatea pe care o avea lângă Patriarhul Bisericii, preferând mai degrabă să înfrunte greutăți, provocări, responsabilități, acuzații, calomnii și chiar închisoare, cu desăvârșita conștiință de a nu cere nimic pentru sine. Toate acestea sunt argumente care vin să întărească credibilitatea acestei mărturii și să aducă lumina pe care figura Patriarhului o merită, cu atât mai mult cu cât încă mai apasă nemeritata umbră roșie aruncată asupra lui Justinian de contemporanii săi.

Ideea acestui volum a apărut în contextul declarării de către Sfântul Sinod a Anului comemorativ Justinian Patriarhul și când o mărturie de primă mână despre cel de-al treilea Patriarh al Bisericii este foarte prețioasă și mai mult decât necesară. Cu toate că în șirul de colaboratori și ucenici direcți ai Patriarhului Justinian s-au înscris nume sonore de mari ierarhi și teologi, Mitropolitul Bartolomeu a oferit cea mai completă mărturie, cea mai vie și autentică descriere a bucuriilor și frământărilor acestei mari personalități a Bisericii, „a scris pozitiv ca nimeni altul”, ca să îl citez doar pe autor.

Ca o noutate pe care am considerat-o necesară și foarte utilă pentru acest volum sunt cele peste 50 de imagini de epocă, cele mai multe dintre ele necunoscute publicului, în care apar Patriarhul Justinian, ierarhi români și străini, dar și ierodiaconul și arhimandritul Bartolomeu, ucenicul care dă și în acest fel mărturie despre admirația pentru dascălul său. Chiar dacă ne aflăm în contextul în care ne este aproape imposibil să reconstituim numele persoanelor care apar în fotografii, în absența ochiului celui prezent acolo sau a însemnărilor de pe ele, considerăm că ele se completează din textele pe care le însoțesc și ne oferă perspectiva asupra unei lumi necunoscute nouă. Fotografiile sunt din colecția personală de documente ale Mitropolitului Bartolomeu, de la mănăstirea Nicula, aflată sub patronajul și administrarea Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”. Dorința de a publica aceste fotografii vine și în prelungirea unei idei demult înmugurite, de a realiza o biografie în imagini a Mitropolitului Bartolomeu.

Acest volum vine să confirme odată în plus faptul că întâlnirile dintre oameni stau sub semnul unei tainice lucrări a lui Dumnezeu. O astfel de tainică lucrare l-a adus și pe tânărul monah Bartolomeu, alungat din Clujul universitar și refugiat în Mănăstirea Bistrița vâlceană, în vecinătatea celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, alături de care a făcut istorie.

 Pr. Bogdan IVANOV